Camera Națională de Soluționare a Litigiilor din cadrul FRF (CNSL) a constatat încetarea raporturilor contractuale dintre clubul Astra și Elliot Grandin, obligând în același timp gruparea giurgiuveană la plata restanțelor financiare către mijlocașul francez.
„Constată încetate raporturile contractuale dintre părți începând cu data de 22.07.2015. Admite în parte cererea reconvențională. Obligă clubul la plata drepturilor financiare restante. Respinge restul pretențiilor ca neîntemeiate. Cu recurs”, se menționează în soluția CNSL, publicată, vineri, pe site-ul oficial al LPF.
De asemenea, membrii Camerei Naționale de Soluționare a Litigiilor au constatat încetarea raporturilor contractuale dintre Universitatea Cluj și mijlocașul Marcel Sergio Zijler și ASA Târgu Mureș și fundașul Cosmin Băcilă.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER