Suporterii echipei Pandurii Târgu Jiu vor putea intra, începând de azi, în posesia abonamentelor pentru noul sezon 2012 – 2013, informează site-ul oficial al clubului.
Abonamentele se vor putea procura de la biroul special amenajat la Sala de conferințe a clubului din incinta stadionului (intrarea la Hotel Sport). Începând de azi și până joi se vor distribui abonamentele persoanelor care doresc să păstreze același loc ca și sezonul trecut după care se vor putea distribui la liber abonamente pentru orice loc disponibil din tribune.
Prețurile abonamentelor pentru noul sezon vor fi de 50 de lei la peluze, 150 de lei la tribuna I și II, 250 de lei la tribuna Zero și de 500 de lei în Zona VIP. Tot începând de azi se vor distribui și cele 200 de abonamente gratuite pentru pensionari. Cererile pentru a intra în posesia acestora, însoțite de o copie după buletin și cuponul de pensie, se primesc la stadionul Municipal, la sala de conferințe, începând de la ora 10:00.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER