Cluburile se plâng de arbitraje, Dragomir le laudă: „Sunt din ce în ce mai bune”
Președintele LPF, Dumitru Dragomir, a avut doar cuvinte de laudă după ce a văzut meciurile din a II-a etapă a sezonului 2013-2014. Șeful fotbalului intern a apreciat arbitrajele, în ciuda plângerilor anumitor șefi de club, și l-a remarcat pe dinamovistul Dorin Rotariu, autorul primului gol al partidei cu FC Vaslui.
„Terenurile sunt din ce în ce mai bune, arbitrajele la fel. Nu știu ce se întâmplă, probabil căldură îi ajută să își îmbunătățească activitatea. Au fost și erori, dar sperăm să fie din ce în ce mai puține, deoarece au fost stricate anumite partide. Niciuna dintre echipe nu m-a impresionat deocamdată, dar cred că mai bine decât anul trecut arată Pandurii, pare în plenitudinea forțelor. Grozav trebuie tras de ciuf pentru acea execuție din penalty, așa ceva nu faci decât dacă ești de valoarea lui Mutu. În această etapă mi-a mai plăcut Rotariu, căruia îi prevăd un viitor frumos”, a spus Dragomir.