Cluj Arena e primul stadion din România care-și „vinde” numele!** Vezi pentru ce sumă și cum se va numi
Au mai rămas câteva zile până la inaugurarea oficială a Cluj Arena, iar oficialitățile locale sunt gata să încheie o înțelegere pentru a „vinde” numele stadionului, anunță zf.ro.
Conducerea Consilului Județean Cluj caută soluții pentru a acoperi costurile de administrare ale stadionului, iar în acest moment se află aproape de a încheia o înțelegere de aproximativ 700.000 de euro pe an cu Banca Transilvania.
Dacă cele două părți vor ajunge la un acord, Cluj Arena va deveni „Banca Transilvania Arena„.
„Suntem în discuții cu mai multe societăți din Cluj, printre care se află și Banca Transilvania, însă nu am luat încă o decizie în acest sens. Așteptăm să vedem de la cine putem obține mai mulți bani„, a declarat pentru ZF Transilvania Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.
7.600.000 de euro primește Arsenal anual pentru a schimba numele stadionului din Ashburton Grove în Emirates Stadium
720.000 de euro pe an ar urma să primească CJ Cluj pentru a „transforma” Cluj Arena în Banca Transilvania Arena