Cluj Arena, inspectată marți de UEFA**: 1,1 milioane de euro, amenajările din jurul stadionului! VIDEO
Cluj Arena este aproape de licențiere. Oficialii UEFA, însoțiți
de oficiali ai FRF, vor vizita marți arena și se vor pronunța
asupra stadiului lucrărilor, dar și asupra licenței.
Delegația UEFA se va afla la Cluj-Napoca marți, cu începere de la
ora 11,00, urmând ca la ora 18,00 să se deplaseze cu avionul spre
București.
După ce consilierii județeni au aprobat săptămâna trecută studiul
de fezabilitate privind amenajările exterioare ce se vor executa în
cadrul proiectului noului stadion „Cluj Arena”, forul județean a
demarat lucrul la caietul de sarcini al licitației.
Valoarea amenajărilor a fost evaluată la suma de 1,1 milioane de
euro cu TVA, anunță Monitorul de Cluj.
Deși inițial s-a dorit impunerea unui termen de 5 luni de zile
pentru realizarea amenajărilor din jurul stadionului, termenul de
execuție a fost redus la 3 luni.
„În proiect a fost prevăzut un taluz cu dale și locuri de relaxare
între stadion și sala polivalentă, însă acesta se va putea realiza
doar atunci când va fi gata și sala. Accesul spectatorilor în
incinta stadionului va trebui să se facă din această vară, așa că
provizoriu se va face o amenajare cu alei, urmând ca apoi
materialele să poată fi refolosite la taluz”, a explicat
vicepreședintele Consiliului Județean, Radu Bica.
Sursa FOTO: cluj-am.ro