Cluj Arena, muzeu viu!** Fanii vor putea vizita gratis arena: „E contrucția tuturor cetățenilor”
Cluj Arena nu este doar cel mai ieftin stadion Elite din Europa,
ci va deveni și singura arenă pe care orice clujean sau turist o va
putea privi din interior fără să scoată niciun ban din buzunar. În
plus, va avea o reprezentanță și un restaurant.
Cluj Arena tinde să devină un stadion tot mai original. Cel puțin
asta visează arhitecții. În proiectul inițial al stadionului era
prevăzută posibilitatea ca orice doritor care se află în parcul din
preajma edificiului să poată intra nestingherit în interiorul
arenei, până la o limită care să-i permită să aibă o viziune
completă din interior. „Una e să vezi elefantul de la
distanță și alta e să-l atingi. S-a vrut ca această construcție să
fie a tuturor cetățenilor și, astfel, biroul nostru de proiectare a
considerat că posibilitatea de apropiere s-ar mula perfect pe acest
deziderat”, a explicat Cristi Urcan, responsabilul de
proiect.
„U” își deschide reprezentanță
Dar strategia de marketing nu se bazează doar pe gratuități. Cei
care vor dori să facă un tur al stadionului atât în tribune și
loji, cât și la vestiare, precum procedează marile cluburi ale
Europei, vor plăti contravaloarea unui bilet. Mai mult, Cluj Arena
va dispune de un magazin cu produse promoționale și de un
restaurant, acel „Champions Club” impus de UEFA pentru organizarea
protocoalelor. Totodată, clubul Universitatea Cluj a anunțat că
intenționează să-și deschidă o reprezentanță oficială pe Cluj
Arena.
12 căi de
acces pe Cluj Arena vor permite oricărui trecător
să privească interiorul stadionului