Clujenii nu renunță**: „La Steaua nu se știe cine e antrenor, Dinamo și-a vândut jucătorii! Tot CFR se bate la titlu”
Lăcătuș a fost criticat de patron, dar a primit asigurări din
partea lui Becali și Mihai Stoica: va rămâne cel puțin până la
finalul sezonului. Ardelenii nu se tem însă de cele două mari
rivale din București, mai ales în condițiile în care Dinamo a
renunțat la jucători pentru a putea face rost de bani. Fostul
golgheter al Clujului, Adrian Anca spune că tot cei de la CFR se
vor bate la titlu: „Oțelul, Vaslui și Timișoara sunt în
cărți”
„Pe Steaua și Dinamo nu le văd în luptă. Sunt scandaluri multe la
echipele din București! La Steaua nu se știe cine e antrenor, dacă
pleacă Lăcătuș, dacă vine altcineva. E aproape imposibil să lucrezi
în asemenea condiții. La Dinamo s-au vândut unii jucători pentru a
se face rost de bani, cred că nici acolo situația nu e tocmai bună.
Titlul se decide între CFR, Oțelul, Vaslui și Timișoara„,
a declarat Adrian Anca pentru www.sport.ro
Pot repeta istoria din 2008 și 2010!
„Lotul e foarte valoros, dacă bat în primele 4 etape din retur sunt
șanse mari de tot să câștige din nou la final! Și discursul
domnului Paszkany de la reunire i-a motivat, și ceea ce a spus
Cadu. Sunt foarte hotărâți să își ia revanșa după prima jumătate de
sezon. Din păcate, nu stau la mâna lor. Oțelul, Timișoara și Vaslui
depind într-o măsură mult mai mare de ele însele decât CFR. Chiar
și așa, eu îi văd foarte bine în retur. Merg pe Minteuan și pe
băieți, îi cunosc, nu-mi dau cu părerea din exterior„, a
mai spus Anca pentru
www.sport.ro