Cobrea spune de ce a renunțat la Dinamo și a preferat o echipă mai mică din Liga 1. „Așa te poți gândi doar la fotbal”

Portarul Alberto Cobrea (foto principal) și mijlocașul Alin Cârstocea (foto mic) sunt primii doi jucători care au semnat cu FC Botoșani în 2017. Cei doi spun că echipa antrenată de Leo Grozavu poate prinde play-off-ul chiar dacă este la cinci puncte de CFR Cluj, ocupanta locului șase în Liga 1, cu cinci etape înainte de finalul sezonului regulat.

Albeto Cobrea, 26 ani, a jucat la Udinese U19, în 2011 a venit la CS Mioveni, a plecat apoi la Chiajna, Petrolul, iar în vara anului trecut a semnat cu Dinamo. Nu a fost folosit niciun minut în actualul sezon de Liga 1, ci a jucat doar două meciuri în Cupa României. În această iarnă s-a despărțit de Dinamo și a semnat cu FC Botoșani.

„Am renunțat la contractul cu Dinamo pentru că nu mi-au dat nicio șansă de a juca. Am preferat să vin la o echipă care are mare stabilitate, un club foarte serios. Toată lumea mi-a spus. Știu că de când s-au înființat nu au avut niciun fel de probleme. Așa te poți gândi doar la fotbal, la ceea ce ai de făcut și nu trebuie să te gândești la alți factori care să-ți influențeze jocul. Sunt foarte bucuros că am venit aici, băieții sunt super ok, m-am înțeles foarte bine cu domnul președinte, cu antrenorul Leo Grozavu. Pentru mine este un pas înainte. Sper să fie mulțumiți de prestațiile mele în cantonament și să încep să joc și să facem un campionat foarte bun. Sper să prindem play-off-ul și toată lumea o să fie mulțumită. Avem o echipă foarte bună, probabil vor mai veni câțiva jucători”, a spus Alberto Cobrea.

Al doilea jucător achiziționat în această iarnă de FC botoșani este Alin Cârstocea, 24 de ani, mijlocaș stânga. Acesta și-a început cariera la Academia Hagi, a jucat apoi la Viitorul. În sezonul 2015-2016 a fost împrumutat pentru jumătate de an la Voluntari după care a revenit la clubului lui Gică Hagi. În vara anului trecut a semnat cu ACS Poli Timișoara, club pentru care a evoluat în 18 partide (16 în campionat, 1 în Cupa României și 1 în Cupa Ligii).

„Am luat o decizie bună când am venit aici. FC Botoșani este una dintre echipele foarte bune ale campionatului, o echipă unită. Sper să mă integrez repede și să facem treabă bună aici. Este o diferență mică de puncte, mai avem cinci jocuri și cred că este posibil să prindem play-off-ul. Dacă vom câștiga meciurile de acasă, avem o șansă mare”, a declarat Alin Cârstocea.

  • Portarul Alberto Cobrea (26 ani), mijlocașii Alin Cârstocea (24 ani) și Laurențiu Buș (29 ani) și atacantul Benjamin Kuku (21 ani) sunt achizițiile din această iarnă ale Botoșaniului.

Șfaițer: „Ne mai trebuie cel puțin doi jucători”

În altă ordine de idei, oficialii FC Botoșani sunt în negocieri cu încă doi jucători de la formații din prima ligă. Este vorba de un fundaș dreapta și un atacant care ar putea fi transferați până la sfârșitul acestei săptămâni.

Cornel Șfaițer, președintele FC Botoșani, așteaptă foarte mult, în partea a doua a sezonului, de la jucătorii de 17, 18 sau 20 de ani care au fost transferați în vara anului trecut și care deja au jumătate de an de când se pregătesc sub comanda lui Leo Grozavu.

„Vom mai coopta încă doi-trei jucători. Avem foarte mulți tineri. Au plecat câțiva jucători importanți care în campionatul trecut au avut un aport bun. Eu am mare încredere în jucătorii veniți iarna aceasta, în Cobrea, în Cârstocea. Sunt jucători cu potențial. Chiar Kuku. Ne mai trebuie cel puțin doi jucători. Avem un 2017 greu, cu cinci jocuri importante. Le-am cerut jucătorilor tineri, gen Moruțan, Lorand Fulop, Greu, Corban, Chindriș, să muncească mult mai mult, să lucreze suplimentar și vor avea șansa lor în jocurile de pregătire. După stagiul din Antalya vom ști pe ce jucători ne bazăm”, a declarat Cornel Șfaițer.

 

Publicat: 12 01. 2017, 19:16
Actualizat: 12 01. 2017, 19:17