Cod roșu în Ștefan cel Mare. Dinamo – CFR 0-2. Echipa lui Mircea Rednic a terminat meciul în 8 oameni. Feussi, Filip și Matei au fost eliminați de Radu Petrescu

Cod roșu în Ștefan cel Mare. Dinamo - CFR 0-2. Echipa lui Mircea Rednic a terminat meciul în 8 oameni. Feussi, Filip și Matei au fost eliminați de Radu Petrescu
  • Publicat:
  • Actualizat:

CFR Cluj a câștigat pe terenul lui Dinamo, scor 2-0, la capătul unui meci în care Radu Petrescu a eliminat trei dinamoviști, Feussi, Filip și Matei, și a acordat un penalty pentru oaspeți.

Neînvins după nouă etape, Mircea Rednic a prins curaj la meciul cu CFR. A mizat, pentru prima dată de la începutul acestui sezon, pe un sistem cu doi atacanți, Gnohere și Essombe, și l-a introdus din primul minut pe Paul Anton, proaspăt transferat de la Pandurii. Iar începutul meciului a fost întocmai cel așteptat de tehnicianul dinamovist: Dinamo a pus presiune la mijlocul terenului, a dominat prima parte a reprizei, dar Gnohere și Essombe au ratat ținta. Scăpat de cartonașul roșu în secunda 40, când a intrat inconștient la Păun, Feussi a plecat mai devreme la cabine în minutul 38, când dominarea lui Dinamo a luat sfârșit. Neatent, Vojnovic a reușit performanța de a pierde mingea în propriul careu, fundașul camerunez l-a lovit pe Păun, iar Radu Petrescu a fost ferm: penalty și al doilea cartonaș galben pentru Feussi. Cristian Lopes, noul marcator propus de CFR, a transformat elegant și a deschis scorul.

Curajul lui Rednic nu a pierdit nici după pauză. Dinamo a început din nou în atac, iar CFR a așteptat un nou pas greșit. Iar acesta a venit devreme, în minutul 54, când Filip, avertizat cu cartonaș galben pentru proteste la faza în care Feussi a fost eliminat, l-a faultat pe Jakolis și a fost și el eliminat. 11 contra 9, jocul s-a rupt imediat. CFR a plimbat mingea, s-a mulțumit cu un joc de posesie, dar a mai lovit o dată pe final, prin Voiculeț, care l-a învins pe Cerniauskas cu o execuție superbă. Prins la mijloc între trei clujeni, Matei a cedat și el nervos în ultimul minut, l-a scuipat pe Păun și a văzut direct cartonașul roșu.

În urma înfrângerii, Dinamo a ratat șansa de a reveni pe locul secund și rămâne cu 17 puncte, pe locul al patrulea. CFR urcă pe locul șapte cu 12 puncte.
 


Dinamo – CFR 0-2 (C. Lopez 41, Voiculeț 77) 
 

  • Dinamo: Cerniauskas –   Feussi, A. Marc, Mevlja,   S. Filip – Vojnovic (Puljic 44), Anton – Palic (Rotariu 61), Gnohere (Gavrilă 57),   C. Matei – Essombe
  • CFR Cluj: T. Marc – D. Coelho, Larie,   L. Goian (Tînc 48), T. Lopes – Petrucci, Gomelt – Jakolis (Nouvier 78), C. Lopez (Voiculeț 66), Al. Păun – Beleck

22:51 Final de meci! Radu Petrescu fluieră pentru ultima dată, iar CFR pleacă cu trei puncte de pe terenul lui Dinamo, la capătul unui meci tensionat, pe care echipa lui Mircea Rednic l-a terminat în șapte jucători de câmp.


22:49 Incredibil! Dinamo rămâne cu doar șapte oameni de câmp. Cosmin Matei vede și el cartonașul roșu din partea lui Radu Petrescu, după ce-l scuipă pe Alexandru Păun.


22:37 GOOOOOOOOOOOOL CFR! Intrat pe teren în minutul 66, Voiculeț prinde un șut senzațional de la mare distanță, iar efectul imprimat mingii îl păcălește pe Cerniauskas. Clujenii marchează al doilea gol și pun astfel capăt oricărui dubiu legat de soarta celor trei puncte.


22:28 Încă o ocazie mare pentru CFR! Cerniauskas respinge în fața lui Voiculeț, apoi Beleck șutează din fața portarului dinamovist, ieșit mult din poartă, dar Mevlja respinge.


22:23 Jakolis ratează șansa desprinderii. Mijlocașul CFR-ului scapă pe contraatac, șutează spre vinclu, dar Cerniauskas are un reflex uluitor și își menține echipa în joc.


22:16 DEZASTRU PENTRU DINAMO! Filip face un fault în momentul în care Jakolis scăpa singur spre poarta lui Cerniauskas, vede al doilea cartonaș galben și este eliminat. Intră Gavrilă, iese Gnohere.


22:13 Dinamo, mai periculoasă în 10 oameni. Matei trimite la întâlnire pentru Essombe, dar Traian Marc iese la timp din poartă și reține. Același Matei bate bine un corner, dar Andrei Marc trece puțin pe sub minge.


22:06 A început partea a doua. Rednic a fost trimis în tribune pentru proteste, chiar înainte de începutul reprizei secunde.


21:45 Marc, în zi mare! Gnohere preia cu mâna o minge lungă a lui Anton. șutează din apropiere, dar fostul portar al lui Dinamo respinge. Apoi, Essombe își încearcă șansa, dar același Marc e atent.  Rednic renunță la Vojnovic, cel care a gafat la golul CFR-ului, și-l introduce pe Puljic, chiar înaintea pauzei. Andrei Marc a trecut fundaș dreapta, iar Puljic i-a luat locul în centrul defensivei. Revenim peste 15 minute, când ne vom lămuri asupra formulei cu care antrenorul dinamovist va ataca partea a doua a meciului.


21:43 GOOOOOOOOOOOL CFR CLUJ! Vojnovic pierde incredibil o minge în propriul careu, Lopez recuperează, șutează, dar Cerniauskas respinge. Mingea ajunge la Alexandru Păun, care-i ia fața lui Feussi, iar fundașul camerunez ridică piciorul prea sus și faultează în careu. Radu Petrescu dictează lovitură de la 11 metri și eliminare pentru Feussi. Lopez transformă și deschide scorul, cu o execuție sigură, în dreapta lui Cerniauskas.


21:38 Dinamo a trecut la conducerea meciului. Mijlocul echipei antrenate de Mircea Rednic funcționează mai bine decât în startul partidei, iar mingile ajung mai ușor la cei doi atacanți. Essombe a cerut penalty, după un contact cu Păun, dar Radu Petrescu a lăsat jocul să continue. Un corner al lui Matei aduce panica în careul clujean, după o deviere a lui Vojnovic, dar același Essombe reia mult peste poartă.


21:25 Ce intervenție are Mevlja! Palic pierde o minge la mijlocul terenului, Jakolis profită, avansează și pasează în careu pentru Beleck. Mevlja intervine, însă, la timp, și trimite în corner.


21:23 Ocazie și pentru Dinamo! Cosmin Matei îi pune mingea pe cap lui Gnohere, dar reluarea atacantului dinamovist, care se cațără puțin pe Tiago Lopes, trece la o palmă de vinclul porții lui Traian Marc, fost goalkeeper în Ștefan cel Mare. Dinamo reechilibrează meciul, după un început mai bun al oaspeților.


21:12 Cerniauskas, decisiv în fața lui Beleck! Atacantul CFR-ului a scăpat în poziție de singur cu portarul dinamovist, după o pasă bună a lui Cristian Lopez, dar lituanianul a stat bine pe picioare și a reușit să respingă. În preliminariile pentru EURO 2016, fostul goalkeeper al Vasluiului a primit un gol istoric de la echipa statului San Marino, care, până la meciul cu Lituania, nu mai marcase în deplasare într-un meci oficial de 14 ani.


21:09 E un meci care a început abrupt. După un fault dur al lui Feussi la Păun, Lucian Goian intră tare la Essombe și vede și el cartonașul galben. Fratele lui Dorin Goian revine în Ștefan cel Mare, după ce anul trecut a fost aproape de a semna cu câinii, dar a ajuns la FC Brașov.


21:05 Paul Anton, titular în premieră în echipa lui Mircea Rednic. Debutant etapa trecută la Târgu Jiu, când a intrat după pauză, fostul fotbalist al Pandurilor e pentru prima dată titular la Dinamo. Joacă în centrul liniei de mijloc, alături de căpitanul Vojnovic.


21:00 A început meciul! Feussi a avut o intrare criminală asupra lui Păun și a văzut cartonașul galben după doar un minut de joc. Se putea și mai mult, dar Radu Petrescu a fost îngăduitor.


Dinamo este neînvinsă cu Mircea Rednic pe bancă, dar „Puriul” va avea, în această seară, cel mai greu adversar din ultimele jocuri. CFR le-a pus mari probleme dinamoviștilor în ultimele 4 partide din Liga I. În aprilie, clujenii reușeau un egal la București, 1-1, contra echipei antrenate atunci de Flavius Stoican. Același tehnician a fost pe bancă și la înfrângerile din mai și octombrie 2014, 1-2 la Cluj și 0-3, la București. Și cu Cornel Țălnar pe bancă, dinamoviștii au fost învinși sub Feleac, cu 0-1, în octombrie 2013.

Doar Matei și Filip au rămas, de la ultimul succes

Ultimul succes al dinamoviștilor, în fața echipei ardelene trebuie căutat „adânc” în statistici. Acesta datează din aprilie 2013, când dinamoviștii reușeau să se impună la Cluj. În returul sezonului 2012 – 2013, Dinamo câștiga, la Cluj, prin golul marcat de actualul director sportiv, Ionel Dănciulescu. Dintre titularii puși în teren atunci de Cornel Țălnar, doar Cosmin Matei se mai află în lotul lui Dinamo. Și clujenii au tot un singur supraviețuitor al jocului de atunci, Camora fiind titular în echipa lui Paulo Sergio.

Dican: „Vreau maximum din acest meci”

Actualul tehnician, Francisc Dican, are și el un egal la active, împotriva lui Dinamo, în funcția de antrenor principal. Dican vrea să-i întrerupă și seria invincibilă a lui Rednic. „E o echipă care n-a pierdut de 10 meciuri și care s-a schimbat în bine de când a venit Mircea Rednic. Mergem să ne facem jocul nostru, să dăm dovadă de caracter. Vreau să luăm maximum de la acest meci. Băieții trebuie să aibă personalitate, orgloiu și să fie agresivi și vom avea șanse”, a spus Francisc Dican.

Lopez, atacantul momentului în Liga I

Și clujenii trec printr-o perioadă bună, fiind învinși o singură dată, în ultimele 5 jocuri oficiale. Cristian Lopez, cel mai în formă atacant din Liga I, va fi principal „armă” a CFR-ului. Spaniolul are 4 goluri marcate în ultimele 2 jocuri oficiale, cu Botoșani și CSMS Iași. „Contăm și pe inspirația lui Lopez, dar și a celorlalți jucători din atac, care pot face diferența”, a declarant Francisc Dican.

4 meciuri directe au trecut de la ultimul succes dinamovist împotriva CFR-ului,din 6 aprilie 2013

4 goluri a primit Dinamo în cele 9 etape de până acum, având cea mai bună defensivă din Liga I

4 goluri a marcat Cristian Lopez, în ultimele două jocuri oficiale ale CFR-ului, cu FC Botoșani și CSMS Iași

CFR – Dianamo 0-1, aprilie 2013

  • CFR: Felgueiras – Panin, Maftei, Piccolo, Sepsi – G. Mureșan, Obiora – Deac, Rui Pedro, Camora – Kapetanos
  • Antrenor: Paulo Sergio
  • Dinamo: Bălgrădean – L. Rus, D. Grigore, Dandea, Mușat – C. Munteanu, Boubacar – Curtean, C. Matei, Alexe – Dănciulescu
  • Antrenor: Cornel Țălnar
     
Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
Ar fi revenirea anului: „Barcelona a primit o șansă de aur”! Numele uriaș care poate semna în 2025
Ar fi revenirea anului: „Barcelona a primit o șansă de aur”! Numele uriaș care poate semna în 2025
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a intrat în turul 2! Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă şi-au dat demisia
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a intrat în turul 2! Marcel Ciolacu şi Nicolae…
Ilie Năstase dă o veste îngrijorătoare înainte de turul 2 la prezidenţiale. Aşteaptă un semn pentru a accepta:
Ilie Năstase dă o veste îngrijorătoare înainte de turul 2 la prezidenţiale. Aşteaptă un semn pentru a accepta: "Normal" |…
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite alimente
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite…
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Ion Ţiriac a dezvăluit ce preşedinte vrea pentru România: Din păcate, nu prea am avut aşa ceva!
Ion Ţiriac a dezvăluit ce preşedinte vrea pentru România: Din păcate, nu prea am avut aşa ceva!
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Dezvăluirea serii despre Călin Georgescu. Traian Băsescu a dat șah-mat: E mult peste!
Dezvăluirea serii despre Călin Georgescu. Traian Băsescu a dat șah-mat: E mult peste!
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak Djokovic
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak…
×