„Codița” care îi da bătăi de cap lui Becali!** Șeful Stelei nu-l înghite și nu l-a mai plătit din vară, dar e obligat să o facă: „Nu se poate juca”

Steaua este preocupată în această perioadă de acoperirea posturilor deficitare în perspectivă returului, iar un mijlocaș de creație și un fundaș dreapta sunt prioritățile staff-ului tehnic din Ghencea. 

 
Mihai Rădut, autorul unui sezon dulce-amărui la Pandurii, ar fi putut reprezenta o soluție pentru postul de coordonator, însă Gigi Becali nu a fost impresionat de fotbalist nici după evoluțiile de la Targu Jiu, astfel că a decis să-l lase în continuare sub comandă lui Petre Grigoras. 
 
Patronul Stelei și-a luat însă de tot mâna de pe Răduț, uitând inclusiv să îi mai plătească acestuia și jumătatea din salariu stipulată în contractul de împrumut, respectiv 5.000 de euro lunar. Astfel, jucătorul gorjenilor nu a văzut niciun cent dinspre Ghencea de aproape 6 luni, dar situația nu va rămâne mult timp neschimbată. 
 
Directorul sportiv de la Pandurii, Eugen Pârvulescu, susține pentru ProSport că Steaua va fi obligată de regulamentul de licențiere să își achite datoria către Răduț

„Ce pot să vă spun e că noi ne-am achitat de salariul către Mihai. Cât despre Becali, pot să spun că dânsul nu se va juca, pentru că de la anul nu poți primi licență dacă nu îți achiți toate datoriile către jucători”.

Mihai Radut nu s-a numărat niciodată printre favoriții lui Becali, el fiind adus la Steaua de Victor Piturca. După ce mijlocașul a ajuns la Pandurii, șeful Stelei a refuzat din start ideea revenirii acestuia în Ghencea, motivația principală fiind viața extrasportiva tumultuoasă a jucătorului.

Publicat: 23 12. 2012, 13:55
Actualizat: 23 12. 2012, 13:59