FC Oțelul, împreună cu suporterii din galeria echipei gălățene, încearcă să mai aline din suferința persoanelor afectate de inundațiile fără precedent de noaptea trecută din județul Galați, anunțând deschiderea unui punct de colectare la stadion, pentru donații constând în lucruri necesare celor loviți de potop.
„FC Oțelul Galați este alături de familiile îndurerate și nu poate rămâne impasibil la suferința cauzată de aceste evenimente nedorite și își declară suportul necondiționat pentru toate victimele din județul nostru. De asemenea, la demersul nostru a raliat si galeria roș-alb-albastră, iar împreună facem un apel către toți suporterii echipei, și nu numai, să încercăm să mai diminuăm din suferință, prin acordarea unui sprijin, atât moral, dar mai ales material, persoanelor aflate în dificultate. În acest sens, FC Oțelul Galați roagă pe cei ce doresc să ajute să se prezinte la punctul de colectare situat la stadionul Oțelul și să contribuie cu lucruri atât de necesare sufletelor cuprinse de durere (apa, alimente, pături, etc.), urmând ca pachetele să fie distribuite mâine către zonele afectate. Vă mulțumim și vă așteptăm alături de noi!”, se precizează într-un comunicat al clubului gălățean.
De asemenea, Narcis Răducan, director general al FC Oțelul, a spus că se intenționează ca toate încasările din partida de duminică cu Astra, de pe teren propriu, din etapa a 7-a a Ligii I, să fie donate sinistraților.
În noaptea de miercuri spre joi în județul Galați au fost ploi torențiale de o intensitate fără precedent, în unele locuri înregistrându-se 140 de litri/metru pătrat, cu mult peste maximul istoric de până acum. Nivelui apei a atins un metru și jumătate în casele din mai multe comune, nouă persoane pierzându-și viața, printre care și un copil de opt ani.
Pe drumul național care face legătura între Galați și Tecuci, în apropierea localității Tudor Vladimirescu, în această după amiază, la multe ore după oprirea ploii, apa încă atingea un metru înălțime!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER