Colegii sar în apărarea lui Pancu:** „Ar trebui să i se prelungească contractul! A făcut foarte multe pentru Rapid”

Mijlocașul Dan Alexa se așteaptă de asemenea la un meci greu în fața formației Universitatea Cluj.

„Așteptăm reluarea campionatului cu un meci împotriva unei echipe bune cum este cea a Universității Cluj. Au jucători buni, un antrenor tânăr și ambițios, așa că va fi cu siguranță un meci greu”, a spus mijlocașul rapidist.

Conducerea clubului ar trebui să îi propună lui Daniel Pancu prelungirea contractului scadent la finalul acestui sezon, este de părere Alexa. „Pancu se simte bine, e dornic să înceapă returul. Cred că ar trebui să i se prelungească și lui contractul. A făcut foarte multe pentru Rapid, este foarte iubit aici. Iar din punctul meu de vedere Pancu trebuie să continue la Rapid”, a precizat Dan Alexa.

Rapid a efectuat antrenamentul de marți dimineață la Centrul de Fotbal de la Buftea. Din lot au lipsit Mihai Roman și Vladimir Bozovic, ambii convocați la reprezentativele României, respectiv Muntenegrului, dar și Rui Duarte învoit de tehnicianul Răzvan Lucescu.

În timpul ședinței de pregătire a formației Rapid pe un teren alăturat din cadrul Centrului de Fotbal de la Buftea s-a desfășurat și antrenamentul echipei naționale a Uruguayului, aflată la București în vederea partidei amicale cu reprezentativa României de miercuri.

MEDIAFAX

Publicat: 28 02. 2012, 13:15
Actualizat: 28 02. 2012, 13:16