Collins Fai o urmărește pe Dinamo direct din Belgia. Cum vede fundașul lui Standard Liege situația clubului din „Ștefan cel Mare”
Collins Fai (26 de ani) a plecat de la Dinamo la începutul anului 2016, clubul din Ștefan cel Mare cedându-l pe mijlocașul dreapta la Standard Liege pentru 150.000 de euro. Chiar dacă au trecut trei ani de la despărțirea de România, camerunezul nu a uitat de fostul său club:
„Îmi lipsește România, pentru că am o familie acolo. Dar așa este fotbalul, dacă vrei să muncești, trebuie să călătorești. Aș vrea să spun că oamenii, în general, îmi lipsesc. Românii. Nu în mod special fotbalul. Aveam o familie acolo, cu coechipierii români.
Dinamo este o familie care îmi lipsește mult. Îmi face tot timpul plăcere să vorbesc de Dinamo. Când vorbesc de Dinamo, simt o căldură în interior. Am acolo amintiri pe care nu le voi uita niciodată”, a spus Fai la Telekomsport.
Fundașul dreapta urmărește campionatul României și are încredere că Mircea Rednic poate redresa situația de la Dinamo: „Am văzut că nu a început prea bine sezonul. Dar, cu sosirea lui Mircea, cum am spus tot timpul, cred că Dinamo are timp acum să pregătească bine a doua parte a sezonului și sper să-i meargă din ce în ce mai bine. De Rednic se leagă speranțele. A făcut transferuri, acum are timp să ajusteze echipa pentru campionat”, a mai spus Fai.
Două Cupe ale Belgiei a cucerit Collins Fai alături de gruparea belgiană, unde este coleg cu românul Răzvan Marin. Două goluri și 13 pase decisive în 96 de partide a bifat acesta în tricoul celor de la Standard Liege.