COLOSAL! Liga I a ieșit din EPOCA DE PIATRĂ‚ cu 300 de milioane de euro!** Serbia, Bulgaria și Croația ne transmit „RESPECT”! Cum i-am ‘spulberat’ în doar 6 ani:

Un nou sezon al Ligii I a luat startul la finalul săptămânii trecute, iar ediția 2012-2013 se anunță a fi cea mai puternică din istoria post-decembristă a fotbalului românesc. Asta cel puțin prin prisma cotelor de piață ale fotbaliștilor celor 18 combatante.

Loturile formațiilor din Liga I valorează, cumulat, aproape 300.000.000 de euro, ceea ce reprezintă un record all-time pentru fotbalul românesc.

Cifra e una cu adevărat uluitoare, mai ales în comparație cu valorile jucătorilor din campionatele din zona de Sud-Est a Europei. Dacă în urmă cu 5-6 ani părea imposibil că Liga I să ajungă să se compare măcar pe hârtie cu campionatul Greciei, de exemplu, acum cifrele arată că un transfer al unui jucător cu o cotă mai mare de un milion de euro ne-ar ridica peste campionatul Elen.

Rusia, Turcia și Ucraina sunt intangibile din acest punct de vedere, însă faptul că am depășit ca valoare totală campionatele Serbiei, Poloniei sau pe cel al Croației e cu adevărat lăudabil. Nu a trecut mult timp de când oamenii din fotbalul românesc considerau că nu putem pune semnul egal între Liga I și campionatul Serbiei, motivând că Steaua Roșie Belgrad sau Partizan sunt la un cu totul alt nivel. Acest lucru era evidențiat în principal de modul în care cele două formații din Serbia știau și reușeau să-și vândă jucătorii în Vest, pe sume colosale în comparație cu ce obțineau Steaua sau Dinamo.

Acum lucrurile s-au schimbat și România se poate mândri că a ajuns al 5-lea campionat ca importanță în Est. Momentul de cotitură pare să fi avut loc în 2006, odată cu sfertul UEFAntastic Steaua – Rapid. De atunci am avut garantat un loc direct în grupele Champions League, iar formațiile cu pretenții au început o cursă nebună pentru banii de la UEFA, iar investițiile au fost pe măsură.

Un calcul similar în 2005 ne plasa la mare distanță de Grecia și sub Polonia, Serbia sau Croația.

Iată valorile celor mai importante campioante din zonă, conform transfermarkt.de.

1. Rusia : 993.825.000 € * 16 cluburi

2. Turcia : 855.625.000 €

3. Ucraina : 611.900.000 € * 16 cluburi

4. Grecia : 278.850.000 € * 16 cluburi

5. România : 277.750.000 €     

6. Serbia : 160.575.000 € * 16 cluburi

7. Polonia : 159.125.000 € * 16 cluburi

8. Croația : 158.575.000 € * 12 cluburi

9. Cehia : 153.840.000 € * 16 cluburi

10. Bulgaria : 140.425.000 € * 16 cluburi

11. Ungaria : 87.525.000 € * * 16 cluburi

Publicat: 24 07. 2012, 20:25
Actualizat: 24 07. 2012, 20:26