Colțescu: „Părinții sunt de vină pentru situația mea!”

Sebastian Colțescu s-a destăinuit ieri reporterilor ProSport, explicându-și situația. El se percepe drept o victimă a războiului Crăciunescu – FRF, dar speră să revină pe gazoanele din Liga I în curând.

Care ar fi cauzele care au dus la ceea ce s-a întâmplat în apartamentul dumneavoastră?
Faptul că sunt certat cu părinții mei. Ei au provocat totul, pentru că nu au înțeles că trebuie să mă lase în pace.

De ce sunteți certat cu părinții?
Ne-am certat după ce am divorțat. Apoi, iată că ei mi-au făcut mult rău. Oricum, de acum voi da în judecată pe oricine nu mă lasă în pace.

De ce vă izolați când aveți probleme?
Așa sunt eu. Mă izolez, dar cine mă cunoaște știe că, dacă sunt lăsat în pace, știu să-mi calculez pașii. Sunt o fire mai sensibilă. De asta mă și antrenez noaptea. Mă știe multă lume în oraș și m-ar întreba toți de ce nu mai arbitrez. Mi-ar fi greu să le răspund. Prefer să văd ziua un film, să mă joc pe calculator și să mă antrenez noaptea.

Aveți probleme sentimentale?
Nici pe departe! De prima soție m-am despărțit pentru că o neglijam. Arbitram multe meciuri în acea perioadă și ea n-a mai putut suporta să nu fiu acasă și astfel am ajuns la divorț. Cu iubita mea actuală nu am probleme. Eu am fost în Grecia nu ca să arbitrez, ci cu tatăl ei, ca să-i găsim o locuință acolo, pentru că face masterul în această țară.

Ion Crăciunescu susține că Lupescu a pus presiune de multe ori pe dumneavoastră…
Nu. Am nimerit la mijloc în războiul Crăciunescu – FRF. Am suferit foarte mult că am fost perceput drept protejatul lui Crăciunescu. Cu Lupescu am vorbit doar de vreo două ori. Ultima dată înainte de Steaua – Poli Timișoara, când m-a avertizat că lumea vorbește că sunt omul Stelei și că trebuie să arbitrez cu mare grijă acea partidă.

Sunteți omul Stelei?
Era normal să se perceapă asta. Am arbitrat de multe ori Steaua. Dar nu m-am propus eu și nici nu m-am delegat singur.

Sunteți un om falit?
În momentul ăsta, mai am în buzunar 300 de euro și 700 de lei. O să-mi vând mașina, o să iau una mai ieftină și, de restul banilot, voi supraviețui până voi fi din nou delegat. Eu trăiesc doar din barem.

VEZI AICI ce crede Vali Moraru despre tentativa de sinucidere a lui Sebastian Colțescu

Versiunea lui Colțescu

Arbitrul craiovean ne-a povestit ieri toată scena pe baza căreia i s-a creat imaginea de om labil psihic și cu tendințe sinucigașe


"Presupusa mea tentativă de sinucidere a fost o greșeală de interpretare a faptelor. În ziua aceea am fost foarte bine. Înainte de scena care a generat totul, mă uitasem la Craiova – FC Argeș, după care am intrat un pic pe net. Eu sunt certat cu părinții mei. Nu le răspundeam la telefon, iar ei au venit în acea seară să îmi vorbească. Eu însă am refuzat și m-am prefăcut că nu sunt acasă. Au auzit însă zgomot în apartament, astfel că m-au obligat să port un dialog cu ei prin ușă, spunându-le că nu vreau să-i văd și că îi rog să plece. S-au conformat și am crezut că s-a încheiat totul acolo. S-au întors însă după scurt timp, cu poliția, pompierii și un echipaj SMURD. Aceștia au spart ușa și m-am pomenit cu ei în dormitor. Orice om ar avea o reacție de furie când îi intră cineva în casă. Mai mult, unul dintre cei de la SMURD mi-a spus: «Ai grijă că, dacă nu ne lași să-ți facem o injecție, te legăm și te ducem la psihiatrie». De parcă eram ultimul bolnav psihic. Atunci m-am urcat furios cu fundul pe pervazul de la geam și am țipat să iasă cu toții afară. «Vreți să mă arunc? Ieșiți afară din casa mea!». Asta am țipat și asta a fost tot. Dacă voiam să mă aruncm, o făceam cu fața, nu?"

Colțescu despre arbitrul Colțescu

„Ce mă doare e că nu am fost suspendat normal. Am fost tratat, oarecum, ca un hoț. Eu, dacă sunt chemat și noaptea, arbitrez, pentru că arbitrajul e viața mea“.


„De multe ori am fost învinuit pe nedrept după meciuri la care am fost doar spectator pe teren. Știți la ce mă refer… Vreți exemple? Jiul – Steaua 0-2, Vaslui – Steaua 0-4“
Gheorghe Constantin (n.r. – foto, în dreapta) a vrut să mă trimită la un joc al Craiovei. Am refuzat pentru că ar fi trebuit să plec din oraș dacă greșeam contra Universității“.

Publicat: 08 10. 2008, 09:10
Actualizat: 08 10. 2008, 16:50