Colțescu, reținut de la delegări până la sfârșitul turului
Arbitrul craiovean Sebastian Colțescu (foto) a distrus vineri derby-ul ardelean al nou-promovatelor Gaz Metan Mediaș și FC Brașov.
Cel mai probabil, olteanul s-a distrus însă și pe el, prestația sa determinând un val de acuze grave, care sunt pe cale să se finalizeze cu excluderea din arbitraj. Spre deosebire de alte greșeli din trecut, nimeni nu-i mai ia acum apărarea. Inclusiv Gheorghe Constantin, șeful CCA, și Dumitru Dragomir, președintele LPF, au afirmat că n-au mai văzut un asemenea arbitraj în Liga I de foarte mulți ani. Mai exact, lui Colțescu i s-a reproșat că nu a acordat gazdelor trei lovituri de la 11 m, cel puțin două dintre acestea fiind evidente.
Medieșenii îl vor la închisoare
O altă fază controversată s-a înregistrat în repriza a doua, când Paulo Adriano și-a scuipat adversarul direct, Colțescu arătându-i acestuia doar cartonaș galben, deși corect era roșu direct. Cel mai vehement a fost Corin Cindrea, președintele Gazului, care a sugerat că arbitrul partidei ar trebui să facă închisoare. La fel de vinovat a fost găsit și unul dintre tușierii săi, Costin Florescu, alături de care a fost oprit de la delegări până la sfârșitul
turului.
"Nu am mai văzut un asemenea arbitraj de pe vremea Victoriei! Colțescu a comis-o de cinci-șase ori. Cred că și lui Răzvan Lucescu și lui Dinu Gheorghe le-a fost rușine pentru ceea ce s-a întâmplat la Mediaș." – Dumitru Dragomir, președinte LPF
"Brașovul n-are nicio treabă cu Colțescu. Când s-a greșit împotriva noastră, n-a mai zis nimic Cindrel ăsta. Să-și vadă de treaba lor." – Dinu Gheorghe, președinte FC Brașov
Â