Rapid și Dinamo au terminat la egalitate și nu profită de înfrângerea Oțelului. Gigi Becali a declarat după meci că a avut emoții și că totul este conform planului său: Steaua pe primul loc de Paște! Coman a declarat după meci că Rapid și Dinamo au ieșit din lupta la titlu, în timp ce Moți spune că Dinamo merită să câștige
„A fost un rezultat echitabil, păcat că nu am reușit să marcăm. Și noi și ei am avut ocazii. Din lupta pentru titlu am ieșit ambele echipe”, a declarat Dani Coman la gsptv
Moți: „Dinamo merita să câștige”
„Rezultatul nu e bun pentru nimeni. Cred că meritam să câștigăm. E mai bun un punct decât niciunul”, a declarat Moți după meci
Rapid: 1. Coman – 81. Candido (3. Ezequias ’46), 4. M. Antonio, 27. Glauber, 19. Bozovici – 14. Roman (21. Sburlea ’53), 8. N. Grigore, 30. Spadacio, 7. Cesinha – 77. Pancu (10. Herea ’59), 9. Cassio. Antrenor: Marius Șumudică.
Dinamo: 12. Dolha – 3. Rubio (17. Crăciun ’38), 21. D. Grigore, 4. Moți, 2. Diabate – 22. Torje, 5. D. Kone, 8. Pătrașcu, 20. Bakaj (7. C. Munteanu ’70) – 10. Alexe, 25. Dănciulescu (19. L. Ganea ’70). Antrenor: Ioan Andone.
Cartonașe galbene: Glauber ’34 / Rubio ’36, Kone ’69, D.Grigore ’73, Moți ’82
Meciul a fost arbitrat de o brigadă formată din Robert Dumitru (centru), ajutat la cele două linii de Cristian Nica și Aurel Oniță. Rezervă a fost Dragoș Istrate.
Observatori partidei au fost Ioan Mureșan și Dan Ionescu, supervizor fiind Adalbert Kassai.
Meciul a început cu o întârziere de cinci minute din cauza rolelor de hârtie aruncate pe teren de fanii rapidiști de la peluza a doua și tribuna a doua. Un mic incendiu a izbucnit în spatele porții de la peluza a doua din cauza unei petarde aruncate din galeria rapidistă. De asemenea, fanii dinamoviști au aprins făclii și torțe la tribuna I.
Suporterii rapidiști au afișant un banner cu mesajul: „Nu e derbi, dar ați venit în Giulești mai mulți decât în Groapă la un singur meci”
În minutul 36, Oscar Rubio (Dinamo) l-a faultat pe Mihai Roman (Rapid), dinamovistul alegându-se cu arcada spartă și fața plină de sânge, dar și rapidistul suferind o accidentare serioasă. ca urmare a acestei accidentări, ambulanța a intrat în teren. Rubio a fost înlocuit cu Eugen Crăciun și a fost transportat cu ambulanța la spital.
În minutul 55, meciul a fost întrerupt un minut din cauza unei făclii trimisă în teren de la peluza a doua.
La meci au asistat și selecționerul Răzvan Lucescu, dar directorul general al FRF, Ionuț Lupescu, alături de tatăl său, Neculai.
Cu opt minute înainte de finalul meciului, acționarul dinamovist Cristi Borcea a părăsit stadionul Giulești – Valentin Stănescu.
La meci au asistat aproximativ 14.000 de spectatori.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER