Dani Coman a fost huiduit de galeria rapidistă în timpul amicalului de sâmbătă, cu Astra, iar situația goalkeeperului părea că stă pe un butoi de pulbere. Conflictul pare însă să fi fost dezamorsat de liderii galeriei giuleștene, care promit că portarul nu va mai avea partea de aceeași atitudine ostilă și în continuare: „Noi am avut ceva în trecut cu Dani Coman. El și-a cerut scuze public și de atunci am crezut că am încheiat acest conflict. Însă, în continuare, unii din galerie încă îl înjură la fiecare meci. Eu vreau să terminăm cu această mascaradă, pentru că nu ne face bine nouă ca echipă. Vreau să vorbesc cu toți din galerie, deoarece știu bine ce se întâmplă acolo. Dacă până acum l-au mai înjurat pe Coman, să vedem dacă în meciul cu Urziceni mai e apostrofat de cineva. Totul a fost exagerat cu acest conflict, iar noi nu ne dorim decât să apere cel care e mai în formă”, a spus Gheorghe Răducanu, șeful Ligii Suporterilor Rapidiști pentru site-ul www.puterea.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER