Astra devine, cu fiecare etapă care trece, o echipă care nu poate fi etichetată drept „revelație”. Giurgiuvenii s-au distanțat la șase puncte față de Steaua (roș-albaștrii au, e adevărat, două meciuri mai puțin disputate) și, prin calitatea jocului prestat se înscriu printre favoritele certe la titlul de campioană.
Acest lucru a fost evidențiat după meciul cu Vaslui și de portarul liderului, Dani Coman, care rămâne totuși circumspect în privința șanselor la titlu, având în vedere background-ul pe care îl are.
„Aș fi ipocrit să spun că nu mă gândesc la titlu. Dar mă gândesc că și altădată, indiferent de echipa la care eram, am spus că vrem campionatul și nu am reușit. Să o luăm pas cu pas, să terminăm mai întâi acest an calendaristic pe primul loc.„, a spus goalkeeper-ul, la DigiSport.
Cele două partide cu Steaua, formație care, în opinia lui Dani Coman, rămâne principala favorită la titlu, vor avea o importanță enormă în economia campionatului, însă drumul până la cununa cu lauri este unul lung și anevoios. Dincolo de derby-uri, campionatul se câștigă prin constanță, astfel că fiecare meci în parte este important.
„Steaua rămâne o contracandidată serioasă la titlu. Cu restanțele pe care le au, sunt în continuare favoriți. Va conta mult meciurile pe care le avem cu ei, dar campionatul se termină anul viitor, fiecare punct contează. Eu am încredere că putem câștiga în fața oricărui adversar.„, a mai spus Coman.
În ceea ce privește meciul propriu-zis din această seară, acesta a avut o încărcătură aparte pentru cel poreclit „Robocop”: „A fost un meci special pentru mine, am jucat împotriva fostei mele echipe. Am amintiri bune de acolo, altele mai puțin, dar încerc să rămân cu lucrurile pozitive. Ei au demonstrat în ultimele etape că sunt o forță a campionatului. Sânmărtean este, din punctul meu de vedere, unul dintre cei mai buni fotbaliști pe care îi are România. E imprevizibil, dar îl cunosc de când eram copii.„
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER