Portarul echipei FC Brașov, Dănuț Coman, a declarat, marți, agenției MEDIAFAX, că speră să se înțeleagă cu gruparea ardeleană pe cale amiabilă în privința banilor pe care îi mai are de primit, indiferent de verdictul memoriului depus în acest caz.
„Nu am mai avut de ales, au trecut deja mult prea multe luni fără să fiu plătit, așa că a trebuit să apelez la memoriu pentru a-mi recupera banii. A început campionatul și vreau să joc, nu să mă judec pentru bani. Încă sunt optimist și sper ca totul să se rezolve bine. Am tot amânat, am avut încredere că situația se va rezolva, dar nu s-a întâmplat acest lucru. Sper chiar și acum să ajung la o înțelegere amiabilă cu FC Brașov, pentru că nu vreau să fac rău, nici măcar indirect, acestei echipe. Am purtat o discuție cu patronul Ioan Neculaie, însă deocamdată nu am ajuns la o înțelegere în ceea ce privește situația mea. Nu știu ce va fi dacă voi fi declarat jucător liber. Ce știu sigur e că vreau să fiu în teren”, a spus Coman, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Și fostul mijlocaș al echipei FC Brașov, Marius Măldărășanu, așteaptă un verdict în privința memoriului depus, pentru neplata salariului timp de cinci luni. „Acum aștept să văd care este decizia. Din păcate, uite că timpul trece și chiar dacă gruparea FC Brașov va fi obligată să îmi achite restanțele, tot se va face jumătate de an de când nu am mai încasat niciun ban. E păcat că se ajunge la astfel de situații, dar acesta este fotbalul de la noi. Am ajuns să stau și neplătit, să îmi achit singur chiria la Brașov pe ultimele patru luni, bani pe care nu cred că îi voi mai recupera vreodată, dar asta este situația. Sper ca măcar banii care sunt în contract să mi-i iau. Nu am fost singurul de la FC Brașov care a stat neplătit, asta nu mai e un secret pentru nimeni. Am tot lăsat de la noi, dar la un moment dat nu am mai putut și ne-am depus memorii. Păcat că s-a ajuns în asemenea situație”, a afirmat Măldărășanu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER