Coman: „Nu mă judec pentru bani cu Brașovul, vreau să joc. N-am de ales!”

Dani Coman sare in apararea lui Sebastian Coltescu in scandalul de rasism cu Pierre Webo

Portarul echipei FC Brașov, Dănuț Coman, a declarat, marți,
agenției MEDIAFAX, că speră să se înțeleagă cu gruparea
ardeleană pe cale amiabilă în privința banilor pe care îi mai are
de primit, indiferent de verdictul memoriului depus în acest
caz.

„Nu am mai avut de ales, au trecut deja mult prea multe
luni fără să fiu plătit, așa că a trebuit să apelez la memoriu
pentru a-mi recupera banii. A început campionatul și vreau să joc,
nu să mă judec pentru bani. Încă sunt optimist și sper ca totul să
se rezolve bine. Am tot amânat, am avut încredere că situația se va
rezolva, dar nu s-a întâmplat acest lucru. Sper chiar și acum să
ajung la o înțelegere amiabilă cu FC Brașov, pentru că nu vreau să
fac rău, nici măcar indirect, acestei echipe. Am purtat o discuție
cu patronul Ioan Neculaie, însă deocamdată nu am ajuns la o
înțelegere în ceea ce privește situația mea. Nu știu ce va fi dacă
voi fi declarat jucător liber. Ce știu sigur e că vreau să fiu în
teren”
, a spus Coman, transmite corespondentul
MEDIAFAX.

Și fostul mijlocaș al echipei FC Brașov, Marius Măldărășanu,
așteaptă un verdict în privința memoriului depus, pentru neplata
salariului timp de cinci luni. „Acum aștept să văd care
este decizia. Din păcate, uite că timpul trece și chiar dacă
gruparea FC Brașov va fi obligată să îmi achite restanțele, tot se
va face jumătate de an de când nu am mai încasat niciun ban. E
păcat că se ajunge la astfel de situații, dar acesta este fotbalul
de la noi. Am ajuns să stau și neplătit, să îmi achit singur chiria
la Brașov pe ultimele patru luni, bani pe care nu cred că îi voi
mai recupera vreodată, dar asta este situația. Sper ca măcar banii
care sunt în contract să mi-i iau. Nu am fost singurul de la FC
Brașov care a stat neplătit, asta nu mai e un secret pentru nimeni.
Am tot lăsat de la noi, dar la un moment dat nu am mai putut și
ne-am depus memorii. Păcat că s-a ajuns în asemenea
situație”
, a afirmat Măldărășanu.

Publicat: 27 07. 2010, 13:41
Actualizat: 27 07. 2010, 13:47