Coman pleacă după Alexa!** Portarul și-a dat acordul să joace pentru Anorthosis Famagusta

Portarul și-a dat acordul să joace pentru Anorthosis Famagusta și așteaptă acum să primească ok-ul de la Copos pentru a merge în Cipru fără sumă de transfer

Ciprioții s-au înțeles cu Dani Coman, care ar vrea să fie lăsat să plece liber de contract. „Robocop” are termen până luni să-și rezolve situația la Rapid

Pe lista lui Anorthosis a fost și Dolha

Rapid este pe punctul de a pierde un nou jucător exponențial din echipa pe care Răzvan Lucescu a antrenat-o sezonul trecut. După Dan Alexa, și Dani Coman s-a înțeles cu Anorthosis Famagusta, echipă antrenată de Roni Levi, iar în cel mai scurt timp va semna un contract cu ciproții.

Dacă rapidiștii susțineau, după aducerea lui Ilijovski, că pentru a avea un lot complet le mai lipsește doar un mijlocaș central, în aceste zile s-ar putea să caute acum și un portar, chiar dacă a venit și Albuț. Dani Coman este la un pas de o a doua despărțire de Rapid, iar astăzi, cel mai probabil, situația goalkeeperului în vârstă de 33 de ani urmează să se clarifice.

Discută astăzi cu Zotta

Titularul porții giuleștenilor a negociat deja cu reprezentanții lui Anorthosis, iar detaliile contractului pe care acesta îl va avea au fost deja stabilite în amănunt. Tot ce mai stă în calea transferului este acordul Rapidului, pe care ciprioții vor să-l primească până luni. Coman va discuta astăzi cu președintele executiv Constantin Zotta, care a ajuns aseară în Scoția, și vrea să obțină acordul pentru a plecat liber de contract. Doleanța portarului este justificată în condițiile în care revenirea sa de la Brașov nu a costat Rapidul niciun preț de transfer, dar nici achitarea vreunei prime de instalare. În plus, în primăvară, atunci când între Dani Coman și o parte a suporterilor s-a iscat un conflict dur, George Copos le-a promis fanilor că din vară goalkeeperul va dispărea din lotul rapidist.

Au vrut portar înalt, dar iau unul scund!

Coman n-a fost singurul portar român cu care reprezentanții lui Anorthosis au negociat, Emilian Dolha fiind de asemenea pe lista ciprioților. Aceștia erau nemulțumiți de faptul că rapidistul este cam scund pentru un portar (1,80 m), iar alternativa Dolha (1,95) le surâdea. Totuși, insistența lui Roni Levi, care l-a dorit în mod special pe Coman, a fost decisivă.

Coman a strâns 110 meciuri în Liga I în tricoul Rapidului

Publicat: 07 07. 2012, 08:43
Actualizat: 07 07. 2012, 08:44