Rapid a făcut sâmbătă, la Ploiești, ultima repetiție înainte de începerea returului. Giuleștenii au câștigat cu 2-1, prin golurile marcate de Herea și Candido da Costa, însă Dani Coman (foto, în dreapta) a fost un nedorit erou al acestui meci.
Candido da Costa a marcat un gol fabulos la Ploiești, printr‑o execuție de la peste 35 de metri, care a semănat foarte mult cu reușita lui Gheorghe Hagi din partida cu Columbia, de la Campionatul Mondial din SUA. La meciul de la Ploiești au asistat și 50 de fani rapidiști, care l-au contestat pe Dani Coman, căruia i-au cerut să plece din Giulești. Ultrașii au strigat numele lui Mircea Bornescu, concurentul lui Coman, care nu a făcut deplasarea la Ploiești, din cauza unei răceli. Apărat de „Vamă” La finalul partidei, președintele giuleștenilor, Dinu Gheorghe, i-a luat apărarea lui Coman: „Cât timp voi fi la Rapid, fanii nu se vor implica în conducerea clubului. Când am venit la echipă, n-am semnat niciun contract cu fanii. Nu este treaba lor cine apără, e treaba lui Șumudică. Dacă eu vreau să am doi portari de valoare, nu văd unde este problema”, a declarat oficialul rapidist.
> În minutul 69 al meciului de la Ploiești, Dani Coman a fost eliminat ușor de arbitrul Radu Petrescu, după o intervenție cu piciorul ridicat la Budescu. Rapidistul nu l-a atins pe Budescu, acesta simulând perfect o intrare dură.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER