Portarul Rapidului, Dani Coman, a declarat că a soliciatat conducerii din Giulești un contract valabil pe cinci ani, dar a ținut să precizeze că nu a fost contactat de oficialii "alb-vișiniilor" pentru a negocia prelungirea înțelegerii sale care expiră în 2009.
"Am avut o singură discuție referitoare la contractul meu și aceasta a avut loc la finalul campionatului, cu actuala conducere, cu domnul Toma și domnul Taher. În ultima perioadă n-am mai discutat nimic. Eu sunt aici, mai am un an de contract, îmi doresc să câștigăm tot în acest campionat, iar apoi vom vedea ce va fi. Vreau să-mi fac datoria pe teren, țin foarte mult la această echipă și niciodată nu am pus problema banilor înaintea Rapidului. La ultima discuție pe care am avut-o cu domnul președinte i-am spus că-mi doresc foarte mult să rămân la Rapid și să-mi facă o ofertă pe cinci ani și discutăm. Actuala conducere știe dacă se va mai dicuta sau nu ", a spus Dani Coman.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER