Tot scandalul iscat de Marian Iancu în ultima vreme îl are drept țintă pe Gigi Nețoiu (foto), un influent om de afaceri care în decursul anilor a demonstrat că poate decide soarta campionatului.
„Comandantul” este personajul la care face referire Iancu în toate declarațiile din ultimul timp. Gigi Nețoiu nu mai e implicat oficial la vreo echipă de fotbal, după ce ultima oară a sponsorizat Dacia Mioveni. În trecut, el a susținut financiar echipe precum Rocar București și Dinamo, dar s-a vorbit de implicarea lui și la FC Argeș, înainte ca această echipă să retrogradeze. Influența lui în deciderea titlului a fost speculată de mass-media în sezonul 2001-2002, când Universitatea Craiova a învins FC Național în ultima etapă, campionatul fiind câștigat astfel de Dinamo, club pe care l-a întărit cu 14 jucători.
E și Dinamo băgată în „Alianță”? Marian Iancu crede că cel poreclit „Comandantul” l-a convins pe Becali să sprijine Oțelul în lupta pentru titlu și la fel ar fi făcut și cu Borcea, deci implicit cu Dinamo. Probabil că Iancu va face declarații asemănătoare și în preajma meciului direct cu „câinii roșii”.
Miza cu care i-ar fi ademenit Nețoiu pe ceilalți ar fi orizonturile care s-ar deschide din punct de vedere politic odată cu intrarea lui Stan adânc în acest mediu. Se vorbește despre terenurile care vor fi fructificate în județ fie prin afaceri cu eoliene, fie prin înființarea unor ferme cum doar Porumboiu are în țara asta.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER