Come-back** sub Pietricica! Florin Marin se întoarce!
Tehnicianul Florin Marin va reveni în funcția de
antrenor principal al formației Ceahlăul Piatra Neamț, după zece
zile de la încheierea contractului dintre el și gruparea pietreană,
întoarcerea lui venind după eșecul din Cupa României, în compania
celor de la Gaz Metan CFR Craiova.
Președintele de onoare al grupării Ceahlăul Piatra Neamț,
Gheorghe Ștefan, a luat decizia de a apela din nou la serviciile
lui Florin Marin, miercuri seară, după ce, sub conducerea lui Mihai
Ionescu, echipa pietreană a fost eliminată din 16-imile Cupei
României-Timișoreana de divizionara secundă Gaz Metan CFR Craiova
cu scorul de 2-3 (1-0, 1-1) la lovituri de departajare, informație
confirmată de ofițerul de presă al clubului Gelu
Crăcană, informează Mediafax.
Florin Marin și-a reziliat contractul cu Ceahlăul Piatra Neamț
după partida cu FC Brașov, pierdută cu scorul de 1-0, în care
tehnicianul nu a dorit să scoată echipa de pe teren la cerința lui
Gheorghe Ștefan.