Acesta este un mini-ghid pentru o înțelegere mai bună a vorbelor spuse de jucători în fața camerelor.
După ce Prosportu’ a scris de scandalul din vestiarul lui Dinamo de după meciul cu CFR, omul care era nominalizat ca fiind șeful taberei acuzate de blat, Bogdan Lobonț, a avut următoarea replică pe saitul său:
„În vestiarul lui Dinamo nu a existat niciodată un scandal între jucători. Nu suntem numai colegi, ci suntem ca frații și ne respectăm între noi. Nu există reproșuri între noi, suntem foarte uniți”.
Mersi frumos Lobby! Cu o astfel de declarație, chiar ai făcut lumină în cazul ăsta! ïŠ
A fost prima mostră. Iat-o și pe-a doua:
Costin Lazăr: „Noi, jucătorii Rapidului, ne-am înțeles bine cu Mircea Rednic. Nu l-am lucrat așa cum a zis lumea! Dar cu Marian Rada e mai bine decât cu Rednic” Emil Dică : „Nu mă așteptam ca Rednic să se ducă la Dinamo. N-am avut nimic cu dânsul. Acum ne dorim foarte mult să batem Dinamo! Neapărat!”
Deci îmi cer scuze în numele tuturor celor care au scris că Mircea Rednic și jucătorii săi nu se iubeau ca Tristan și Isolda.
Andrei Mărgăritescu: „Noi nu ne-am certat în vestiar după meciul cu CFR Cluj! Nu au fost două tabere ca una să o acuze de blat pe cealaltă! Dar dacă cineva din vestiar a zis asta, e un intrigant și un fitilist!”.
Ați înțeles probabil ce-am vrut să zic. De altfel, e exact ce au vrut și ei să zică! ïŠ 🙂
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER