Comisa de Disciplină nu avea dreptul să-l declare persona non-grata pe Cornel Penescu!**
Comisia de Disciplină a LPF nu avea dreptul, conform regulamentului, să-i declare pe oficialii grupării FC Argeș, Cornel Penescu, Cristian Mincă și Gheorghiță Pieca, persona-non grata, competența aceasta având-o exclusiv Comitetul Executiv al FRF, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse federale.
"Chiar dacă în Regulamentul Disciplinar e trecut că un oficial poate fi declarat persona non-grata (n.r. – art. 60. alin. 1, pct. 2), această competență o are numai Comitetul Executiv al FRF. Comisia de Disciplină putea să-i suspende și să le interzică accesul pe orice stadion pentru o perioadă de doi ani, iar Comitetul Executiv ar fi trebuit să ia în discuție declararea lor persona non-grata", au afirmat sursele citate.
Comisia de Disciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) a decis, miercuri, retrogradarea echipei FC Argeș în Liga II, iar patronul clubului Cornel Penescu a fost declarat persona non-grata în fotbalul românesc. De asemenea, pe lângă Penescu, Cristi Mincă și Gheorghiță Pieca au fost declarate persona non-grata. Toți trei au primit și o amendă de câte 300.000 de lei.
Președintele Comisiei de Disciplină, Doru Neagu, a declarat că deciziile au fost luate în baza articolului 60, punctul 1, literele a și c și în baza articolului 60, punctul 3, din regulamentul disciplinar, coroborat cu articolul 14, litera i.
Neagu a precizat că și rechizitoriul de la DNA a contat în luarea deciziei.
Oficialii de la FC Argeș pot face apel la această decizie în termen de cinci zile.
În dosarul corupției din arbitraj, în 14 aprilie au fost arestați preventiv finanțatorul FC Argeș, Cornel Penescu, președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, directorul general al hypermarketului PIC, Liviu Făcăleață, precum și fostul director al OPC Argeș Cristian Libertatu. Cornel Penescu și Liviu Făcăleață sunt acuzați de dare de mită, iar Gheorghe Constantin și Cristian Libertatu de luare de mită.