Rapid a demis doi antrenori ai Clujului și a făcut ca scaunul lui Ioan Andone să se clatine în toamnă
În primăvara trecută, în Gruia, giuleștenii au învins cu 5-0, consemnându‑se cel mai drastic eșec din istorie acasă pentru campioni
CFR nu are nicio victorie în cele cinci meciuri jucate în 2013, iar, dacă ar fi să ne luăm după tradiția recentă, seria neagră ar putea continua și după partida de luni cu Rapid. Campioana are în ultima vreme un veritabil complex în fața trupei lui George Copos, căreia i-a luat numai un punct în ultimele cinci meciuri directe!
Mandorlini, demis înainte de Ligă
Mai mult, trei dintre ultimii cinci antrenori din Gruia nu au amintiri deloc plăcute când aud de Rapid. Andrea Mandorlini a fost demis după numai șapte etape, în sezonul 2010-2011, după un eșec în deplasare în Giulești, chiar înainte să debuteze în Ligă. Italianul a plecat pe ușa din dos din Gruia deși, câteva luni înainte, adusese în vitrina clubului titlul, Cupa și Supercupa României.
Costa, dat afară după 0-5 cu Rapid
La meciul jucat în primăvara lui 2012, pe terenul clujenilor, Rapid a învins cu 5-0, meci după care tehnicianul portughez Jorge Costa a fost demis și înlocuit cu Ioan Andone. Lusitanul a fost dat afară deși CFR avea, cu 10 runde înainte de finalul sezonului, un avans de 5 puncte față de ocupanta poziției secunde. Acel rezultat a fost cel mai slab pentru clujeni pe teren propriu în întreaga istorie!
Andone a pierdut de la 2-0
Rapid îi provoavă insomnii și lui Andone. În tur, în Giulești, CFR avea 2-0 la jumătatea primei reprize, ba, mai mult, a încheiat prima parte și cu om în plus pe teren după eliminarea lui Oros. După pauză, Rapid a revenit și s-a impus cu 3-2, zgâlțâind serios scaunul lui Andone.
Actualul antrenor al clujenilor, Paulo Sergio, poate sta însă liniștit și în cazul unui eșec, luni seara. Șefii l-au confirmat deja în funcție și pentru sezonul viitor, atunci când va avea ca obiectiv clar să ducă echipa în fotoliul de lider încă după primele runde.
Două meciuri a pierdut CFR la cinci goluri de când e finanțată de Arpad Paszkany, în octombrie 2005, la Dinamo, și anul trecut, acasă, cu Rapid
4 jucători mai are Rapid în lot dintre cei care băteau anul trecut cu 5-0 în Gruia: Herea, Oros, Grigore și Grigorie
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER