Comunicat cu cifre seci și nimic concret: directorul general Horia Sabo își prezintă bilanțul său la Poli Iași

Directorul general al Politehnicii Iași, Horia Sabo a remis un comunicat de presă în care își prezintă bilanțul în fruntea clubului prin câteva cifre reprezentând bugetul total per sezon, bugetul de salarii și alte câteva date. Nimic nou. Cu siguranță, aceste date se regăseau și în proiectul cu care noul asociat i-a convins pe conducătorii din Copou să bată palma și să semneze contractual de asociere în vara acestui an.

Suporterii, jurnaliștii, jucătorii, ieșenii se așteptau la cu totul altceva în acest comunicat. În primul rând, la scuze publice din partea lui Sabo, ceea ce nu s-a întâmplat. În al doilea rând, la date concrete privind sumele aduse de către noul asociat în club până acum, cheltuielile cu salariile acestuia, confirmarea sau nu a faptului că o persoană apropiată dânsului a încasat salariul pe 10 luni în avans, precum și dacă sunt sau nu bani pentru salarii în cont în momentul de față.

Din câte se pare, în conturi sunt doar… 10.000 de euro. De asemenea, toți ieșenii așteptau ca noul asociat să spună când și dacă vor intra în conturi banii din contractual semnat cu o companie de telefonie mobilă. Și nu în ultimul rând, să rupă tăcerea și să ofere detalii din secretul de stat numit „contract de asociere pe cinci ani”.

În comunicat, Horia Sabo amintește și de „muritorii de foame” Flavius Stoican și Adrian Ambrosie, afirmând despre aceștia că fac parte dintr-o echipă de management sportiv a clubului formată din oameni de înaltă ținută profesională în domeniul fotbalului. Întrebarea ar fi de ce s-a dorit renunțarea la cei doi profesioniști nu demult, dacă acum sunt de „înaltă ținută”.

Redăm mai jos comunicatul de presă integral semnat de directorul general Horia Sabo:

„COMUNICAT DE PRESĂ‚

Având în vedere materialele de presă recent apărute în spațiul public, din respect pentru cetățenii Iașiului, pentru suporteri, pentru colaboratorii acestui club și pentru colegii mei din cadrul Politehnicii Iași, doresc să prezint pe scurt rezultatele tangibile ale mandatului meu până la momentul prezent.
Avînd în vedere criticile aduse este de datoria mea să prezint tuturor celor interesați situația actuală a clubului Politehnica Iași.
Din punct de vedere financiar:
â–  Bugetul echipei aferent sezonului 2018-2019 este de 4,502,764 Euro. Acesta este compus din: salarii echipa 1,275,394 euro, salarii personal: 241,388 euro, taxe legale aferente cheltuielilor 310.207 euro, cheltuieli curente (cantonamente, medicale, organizari meciuri acasa si deplasare, altele): 1.248.740 euro, datorii preluate din anii anteriori 1.427.035 euro.
â–  Bugetul echipei este asigurat cu certitudine astfel: Drepturi televiziune 44%, Sponsori cash (contracte semnate) 27%, Vânzare jucători 9%, Bilete meciuri: 4%, Sponsorizări barter 4%, deficit bugetar 12%.
În ceea ce privește situatia execuției bugetare în intervalul lunilor iunie – noiembrie 2018 sunt prezentate mai jos cifrele exacte:
â–  Total plăți realizate în valoare de 1.887.725 Euro.
â–  Total încasări drepturi TV în valoare de 1.180.000 Euro.
â–  Total încasări jucatori în valoare de 243.000 Euro.
â–  Total încasări sponsori și alte surse în valoare de 386.000 Euro
â–  Total încasări bilete și articole marketing în valoare de 78.725 Euro.

Referitor la situația datoriilor la zi:
â–  Jucători și staff tehnic: există o întârziere de 4 zile la plata salariilor aferente lunii octombrie 2018. În intervalul lunilor iunie-noiembrie 2018 s-au achitat toate salariile restante, primele de joc, primele de obiectiv ale jucătorilor.
â–  Datorii la bugetul de stat: nu există datorii curente, iar din datoriile preluate s-au achitat 58%.
â–  Datorii către furnizori: din datoriile preluate s-au achitat 41%, furnizorii noi cooptați fiind plătiți conform scadențelor negociate.
â–  În cifre, astăzi, suma totală a datoriilor este de 799.150 Euro. Ne mândrim cu această cifră, care ne plasează în topul cluburilor cu cele mai mici datorii.

Cu privire la echipa de management sportiv a clubului trebuie să amintesc faptul că aceasta este compusă integral din oameni de înaltă ținută profesională în domeniul fotbalului precum: Adrian Ambrosie, Flavius Stoican, Tibor Selymes. Precizez faptul că au fost aduși jucători importanți pentru echipă, unii monitorizați deja de cluburi mari de fotbal, iar cei care nu mai intrau în viziunea antrenorului au fost transferați contra unor sume de bani la cluburi din țarăși din străinătate.
De asemenea doresc să subliniez faptul că s-au majorat salariile unor jucători existenți în vederea susținerii performanței și s-au stabilit prime de joc, prime de obiectiv și un algoritm financiar care să încurajeze performanța.

Concluzionând, am venit în dealul Copoului cu gândul de a contribui la creșterea performanței acestei echipe și de a-i oferi stabilitate financiară. Am adus lângă mine o echipăde anvergură, care alături de nume consacrate deja din cadrul Politehnicii Iași, au contribuit la formarea unuia dintre cele mai stabile și sustenabile financiar cluburi de fotbal din România.
Dacă m-ar întreba cineva care sunt contribuțiile mele la această echipă, le-aș răspunde astfel: multă muncă, planificare și sacrificiu personal, atât familial cât și financiar, prin sume directe avansate către club.
Dacă m-ar întreba cineva care este politica noastră, voi spune simplu: performanța. Performanța cu toată puterea noastră și cu toată puterea pe care Dumnezeu ne-o poate oferi, astfel încât Politehnica Iași să devină unul din brandurile naționale, cu suporteri în toate colțurile Moldovei și ale țării.

Dacă m-ar întreba cineva care este scopul nostru, voi răspunde într-un singur cuvânt: victoria. Victoria cu orice preț, oricât de greu va fi drumul. Iar victoria va fi atunci când trofeul Campionatului României va fi la Iași.
Lăsând la o parte divergențele și declarațiile aprinse pe fond emoțional, vreau ca toți ieșenii să înțeleagă faptul căceea ce-mi doresc este ca echipa Politehnica Iași să ajungă în topul echipelor din România. Și pentru a atinge acest scop comun, voi face tot ce-mi stă în putere să-mi duc proiectul pe care l-am început la bun sfârșit.

HORIA SABO
Director General Politehnica Iași”

Publicat: 21 11. 2018, 14:54
Actualizat: 21 11. 2018, 15:06