Suporterii lui Dinamo reacționează dur! Cătălin Straton, primul pe listă: „S-a descalificat prin trecerea la stână”. Nici Anamaria Prodan nu a scăpat: „Lingușitoarea Medusa”

Peluza „Cătălin Hîldan” nu a rămas indiferentă după transferul lui Cătălin Straton de la Dinamo la FCSB. Suporterii din „Ștefan cel Mare” au lansat o serie de atacuri la adresa portarului, șefului de scouting și al impresarului Anamaria Prodan.

Cătălin Straton a semnat cu FCSB un contract valabil pentru două sezoane, iar această veste nu a fost prea bine primită de către suporterii lui Dinamo.

PCH, atac la Straton, Iorga și Anamaria Prodan

Printr-un comunicat postat pe pagina oficială de Facebook, Peluza „Cătălin Hîldan” și-a exprimat din nou nemulțumirea pentru strategia de management a clubului Dinamo, care a dus la transferul lui Cătălin Straton la FCSB. Aceștia au reacționat și la adresa impresarului Anamaria Prodan, despre care susțin că s-a implicat în această mutare a portarului.

Mai mult decât atât, suporterii lui Dinamo se declară nemulțumiți de păstrarea în club a lui Marius Iorga, șeful departamentului de scouting.

Comunicatul PCH

Straton să fie sănătos, DAR CE FACEM CU IORGA?
Ca să fie foarte clar de la bun început, Straton s-a descalificat prin trecerea la stână și mai ales prin atitudinea de tip Mihăiță Pleșan…
Nu mai avea obligații față de club, dar avea o obligație morală față de suporteri.
SĂ TRECEM LA PARTEA SENSIBILĂ, care pentru unii poate să pară un fel de fluierat în biserică. Tocmai de aceea e nevoie să citiți cu atenție.
Am apreciat ce a fost de apreciat la noua conducere a clubului, dar atunci când apar greșeli e bine să atragem atenția. Și o vom face. Pe un ton cât se poate de civilizat.
Nu săriți în sus! Știm că este o misiune delicată să atragi atenția la o greșeală de management a clubului, acum când toată lumea vrea să vadă doar lucrurile bune și foarte bune.
Noi nu trebuie să fim lăudătorii sau aplaudacii conducerii. Vom sublinia de fiecare dată alegerile inspirate, transferurile sau, sperăm, performanța. Suntem optimiști în privința asta. Dar când apar mișcări greșite, cineva trebuie să o spună. Mai ales că putem învăța și din greșeli.
Cedarea lui Straton la fcsb înainte de meciul direct ESTE O GREȘEALĂ!
Ne așteptăm să apară replici de la cei care nu vor înțelege că nu vorbim aici nici de valoarea lui Straton, nici de vreo dorință ca el să rămână la Dinamo.
ATENȚIE! VORBIM STRICT DE ÎNTĂRIREA ADVERSARULUI ÎNAINTE DE MECIUL DIRECT.
Să ne înțelegem bine, NU VORBIM DE PĂSTRAREA LUI STRATON! Respectăm decizia antrenorului.
Unii vor spune că nu e mare ajutor pentru adversar. Nu este așa. Straton, cu bune și cu rele, este în momentul ăsta cu mult peste unul ca Ducan, căruia i-a luat locul. De acolo începe discuția.
Practic, ăia aveau poarta goală și noi ne-am grăbit să le rezolvăm problema. Și aici vor sări unii și vor spune că dacă nu luau portarul de la noi, oricum luau altul. Ok, poate găseau unul chiar mai bun, dar pe bani, probabil bani mulți. Doar noi puteam să sărim cu pomana.
Straton NU ERA ÎNCĂ LIBER să plece oriunde ar fi vrut el. Depindea de conducerea clubului, care s-a mulțumit să obțină un acord prin care portarul să nu mai pretindă cei 15.000€ pe care îi mai avea de primit din salariile restante.
Cei care au în mâini soarta lui Dinamo ar trebui să țină cont și de unele sensibilități ale suporterilor.
Dacă lingușitoarea Ana Maria Prodan a avut o influență în tranzacția asta, este cu atât mai urât.
Să nu uităm că Mircea Rednic și-a pierdut jumătate din credit în ochii suporterilor, pentru o mișcare asemănătoare (transferul lui Gnohere). Tot pe mâna Medusei.
Să fim bine înțeleși, NU DESPRE STRATON E VORBA ACUM, ci despre o greșeala de management.
De la Dinamo, nici măcar autocarul, atunci când nu-ți mai trebuie, nu trebuie să ajungă la fcsb.
I-am mai ajutat o dată, când a venit gigi cu fularul lui Dinamo. Le-am dat aripi, iar noi am luat-o de-atunci la vale.
SĂ TRECEM LA IORGA
Aici chiar e delicată treaba și vor fi presiuni ca postarea să fie ștearsă. De obicei, pentru fraze ca cele ce urmează, se bagă la înaintare și ceva postaci.
Este vorba despre o altă greșeală pe care nu o putem trece cu vederea: păstrarea lui Marius Iorga în Club. Omul lui Negoiță și mâna dreaptă a lui Bălănescu, fost reporter pe la digi.
Păi degeaba te descotorosești de Bălănescu, dacă păstrezi în club umbra lui.
Și nicidecum nu este păstrat pe criterii de competență, ci pe criterii de lins picioare și pupat mâini ale noilor stăpâni. De când au venit primii spanioli, Iorga s-a pus la dispoziția lor ca șofer. I-a plimbat peste tot, le-a arătat orașul și le-a șoptit la ureche cine ar trebui să plece din club. Așa a fost îndepărtat Dănciulescu, despre care spaniolii nu știau nimic, nici de bine, nici de rău.
Să nu ne cereți să tăcem când sunt lucruri importante de spus.
Nu ne vom opri până când nu va dispărea din club orice urmă și influență a celor care au dus Dinamo până la marginea prăpastiei.
Și dacă vor continua presiunile din partea lui Iorga pentru ca aceste rânduri să fie șterse, vom reveni și cu unele detalii despre comisioane și alte mânării prin care Dinamo a fost sufocată.
Unii cred că odată cu mutarea de la Rin, vom scăpa de lipitori. Nu e chiar așa. Spaniolilor li s-a explicat că Iorga nu mai are ce căuta la Dinamo, nici măcar ca șofer. Răspunsul acționarului majoritar a fost „Pe Iorga ne-am gândit să-l păstrăm”

Publicat: 21 09. 2020, 09:30
Actualizat: 21 09. 2020, 09:32