Negocierile dintre Adrian Mititelu și Antonio Conceicao, prezentate în exclusivitate de ProSport acum două săptămâni, s-au concretizat, antrenorul urmând să preia Universitatea Craiova.
Aflat în Portugalia, impresarul Marcel Popescu a recunoscut ieri că fostul antrenor al lui CFR Cluj a ajuns la un acord cu Universitatea.
„Eu cred că da, s-au înțeles. Probabil că el va ajunge săptămâna viitoare la Craiova, când echipa va începe pregătirile”, a declarat Popescu. Tehnicianul va semna pe un an cu posibilitate de prelungire și va avea un salariu de 10.000 de euro pe lună, dar și bonusuri substanțiale dacă își va îndeplini obiectivul, calificarea într-o cupă europeană.
Vine cu jucători
Popescu și Conceicao vor ajunge în România marți seara sau miercuri dimineața, împreună cu câțiva jucători. Cei doi vor fi responsabili cu transferurile, conlucrarea dintre ei în această privință fiind una de durată. Conceicao a fost în ultimii ani sfătuitorul lui Popescu cu privire la jucătorii din campionatul Portugaliei pe care ar putea să-i aducă în România. „Am vorbit și de transferuri cu Adrian. Dacă planul A se materializează, urmează planul B”, a spus Popescu.
Acesta a mai lăsat să se înțeleagă că va fi în continuare alături de patronul Științei: „Să revin ca oficial la Universitatea? Niciodată să nu spui nu, dar am fost lângă Adrian până acum și, dacă va veni și Toni, voi fi și mai aproape de echipă, asta e clar. Nu contează funcția oficială”.
3 antrenori străini au mai pregătit Universitatea până acum: Alexanco, Napoli și Wotte
„Echipa are nevoie de o schimbare la față, de o altă atitudine” – Marcel Popescu, impresar
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER