Antonio Conceicao, antrenorul lui CFR Cluj, a declarat că gruparea din Gruia nu a renunțat la titlu, în ciuda faptului că se află la 7 puncte în spatele liderului. De altfel, Conceicao a afirmat că partida directă, de sâmbăta viitoare, e ultima șansă la titlu a campioanei en-titre.
„Nu am vrut să îl folosesc pe Kone, dar nu am avut ce face, rezultatul mă obliga la pauză. Meritam să câștigăm, dacă analizăm toată partida, dar trebuie să recunosc că am făcut unele greșeli. După eliminarea lui Mureșan a trebuit ca ceilalți jucători să alerge mai mult. Nu a fost posibilă victoria azi, dar e bine că am câștigat un punct. A doua parte a meciului am arătat față de campioană, nu s-a simțit lipsa unui om. E tot mai greu să luptăm la titlu, dar nu renunțăm la visul câștigării campionatului. Meciul cu Dinamo e ultima noastră șansă să luptăm pentru titlu, dar înainte mai avem și un meci de cupă cu Urziceniul, care e foarte important pentru noi”, a spus Conceicao, după semi-eșecul de pe terebn propriu cu Oțelul Galați, scor 1-1. Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER