Antrenorul echipei FC Brașov, Antonio Conceicao, a apreciat drept injust rezultatul meciului cu Gloria Bistrița, pierdut cu scorul de 0-1, menționând că poate jucătorii săi s-au grăbit să creadă că își vor îndeplini în curând obiectivul, evitarea retrogradării, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Este al doilea joc cu rezultat negativ, din păcate pentru noi. Știam că Bistrița este o echipă care joacă bine în deplasare și că trebuie să fim noi primii care înscriu pentru a avea liniște și pentru a ne putea face jocul. Dar s-a întâmplat acea fază din minutul 3, când am luat un gol foarte ușor. Deși am avut multe ocazii de a schimba rezultatul, nu am avut noroc. Băieții s-au enervat și nu le-a reușit nimic din ce își doreau, în plus, din momentul în care au înscris, bistrițenii s-au înschis în propriul careu, au închis toate spațiile și le-a ieșit foarte bine acest lucru. Rezultatul este injust după aspectul jocului, dar cu toate astea, echipa mea trebuie să-și revină repede. Poate că ne-am grăbit să credem că ne îndeplinim în curând obiectivul. Sper ca această înfrângere să întărească vestiarul și să mergem la Mediaș să ne jucăm șansa„, a spus Conceicao în conferința de presă de după meci.
Tehnicianul a adăugat că își asumă acest rezultat. „Îmi asum această înfrângere, nu dau vina pe arbitraj, însă sunt uneori factori care influențează jocul. Brașovul este o echipă mică, dar vreau să fie tratată ca orice altă formație din Liga I”, a mai spus portughezul.
Echipa FC Brașov a fost învinsă, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (1-0), de formația Gloria Bistrița, într-un meci contând pentru etapa a XXV-a a Ligii I.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER