Antonio Conceicao a oferit primele declarații din postura de antrenor al CFR-ului. Portughezul a spus că se simte ca acasă la Cluj.
„Mă bucur să mă întorc aici, mă simt ca acasă. Nu am mult timp la dispoziție. Trebuie să schimb repede dinamica echipei, trebuie să muncim pentru ca echipa să redevină competitivă și să înceapă să câștige”, a spus Antonio Conceicao, la prezentarea oficială.
Edi Iordănescu a fost demis oficial în cursul zilei de joi, după ce miercuri seară a avut o ședință de amploare la sediul clubului. Alături de Iordănescu, de la campioană vor mai pleca Bogdan Mara, Marius Bilașco și Marian Copilu.
Toni Conceicao a mai condus CFR în două rânduri. Două trofee a cucerit CFR Cluj sub comanda portughezului: Cupa României și Supercupa, ambele în 2009. CFR Cluj a disputat 59 de meciuri oficiale cu portughezul la cârmă. 30 de victorii, 17 remize și 12 înfrângeri a înregistrat CFR Cluj sub bagheta portughezului. Pe lângă Toni Conceicao, mai există zvonuri conform cărora și Victor Pițurcă se află pe lista CFR-ului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER