Antonio Conceicao a fost convins de Mititelu să vină la Universitatea Craiova.
Antonio Conceicao a purtat o primă rundă de negocieri cu Adrian Mititelu în urmă cu două săptămâni, imediat după victoria cu Oțelul Galați, care a salvat Știința de la retrogradare. „A fost o discuție sinceră, în care cei doi au dorit să se cunoască și să afle cam ce vor unul de la celălalt”, descrie impresarul Marcel Popescu întâlnirea. De atunci însă, Conceicao n-a mai primit niciun semn de la conducerea Universității, dar recunoaște că nu ar spune nu unei oferte. „Eu sunt interesat de proiectul Craiovei, dar n-am mai vorbit cu nimeni de acolo. Marcel Popescu este cel care ține legătura. Vreau să antrenez la Universitatea, este o echipă care-mi place, proiectul este interesant, dar mai sunt de discutat unele detalii”, a declarat Conceicao pentru ProSport.
Tandem cu Marcel Popescu?
Impresarul craiovean, bun prieten cu Toni Conceicao, este și el tentat să se implice în conducerea Craiovei, mai ales dacă Adrian Mititelu îl alege pe portughez ca antrenor. Popescu are câteva obiective clare pe care dorește să le îndeplinească împreună cu patronul, pentru a reda echipei forța de odinioară. „Sunt disponibil la o colaborare cu Universitatea. Nu contează funcția, ci proiectul. I-am spus lui Adrian Mititelu că Severinul este o soluție de moment, că problema stadionului trebuie rezolvată. Apoi, noi ducem în Liga I un război cu 17 armate și nu-l vom câștiga niciodată dacă avem război civil. Dacă se termină toate disputele interne, se coagulează din nou o forță la Craiova. Dacă nu, această echipă nu are nicio șansă”. Marcel Popescu a fost președinte la Craiova în sezonul 1990-1991, când Universitatea a luat ultimul event.
Managementul Universității trebuie făcut de către profesioniști, iar jucătorii trebuie să aibă calitate Marcel Popescu, fost președinte U Craiova
3 antrenori străini a avut „U” Craiova până acum: Alesanco, Nicolo Napoli și Mark Wotte
Alternative autohtone:
Ionuț Popa sau Ștefan Stoica. Până să-i dea un răspuns lui Conceicao, Mititelu mai analizează și variantele interne. Ștefan Stoica este în pole-position, însă n-ar fi exclusă și apariția unei surprize: Ionuț Popa. Fostul director tehnic de la UTA, care este în relații foarte bune cu Adrian Mititelu de câțiva ani, se potrivește perfect modelului de antrenor dorit de olteni în această vară: român, experimentat, relativ ieftin și mână de fier în vestiar.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER