Gigi Becali spune că remiza cu Astra, scor 1-1, nu îl dezamăgește, în condițiile în care FCSB a avut un gol anulat în finalul partidei, deși marcatorul, Golofca, se afla în poziție regulamentară.
„Noi am câștigat meciul, am bătut 2-1. Dacă a anulat el golul, am avut noi gol valabil. Dacă noi… echipele nu trec centrul terenului și când jucăm cu rezervele, atunci suntem buni. Eu ca și patron sunt mulțumit de așa joc. Doar că nu o să se întâmple mereu așa, n-o să ne scoată la nesfârșit mingea din poartă”, a declarat Becali după meci.
Ulterior, Becali și-a centrat discursul pe problemele de arbitraj de la partida CFR Cluj – Dinamo, scor 1-0, și a ținut să-i felicite pe oficialii roș-albilor pentru modul în care au criticat acordarea loviturii de la 11 metri din care ardelenii au înscris singurul gol al partidei.
Becali spune că CFR Cluj apelează și la jocuri de culise pentru a deveni campioană și anunță un protest la viitoarele meciuri: jucătorii FCSB să intre pe teren cu banderole albe, pentru a atrage atenția la erorile de arbitraj.
„Îl felicit și pe Contra și pe Mutu că fac gălăgie și că trebuie să dăm un semnal de alamră. Am vorbit și cu Argăsealaă să jucăm cu banderole albe. Sau să fie Zamfir ăsta urmărit. Că l-au adus din Italia și au început iar. V-am spus că se bat toți pentru locul 2. Acum ne batem și noi tot pentru locul doi. Pentru că locul 1 e pentru CFR. Nu ai cum să te bați cu ei! Au și echipă bună și dacă au încă vreo trei arbitri care se bat cu ei… nu ai cum. Ei joacă în 14! Ei pleacă de la 1-0 în meciurile de acasă. Dar așa, când 11 metri și nu-ți dă.. lui Tănase„, a mai declarat Becali.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER