Concluzia lui Contra după prima mare surpriză a sezonului: „Din 10 astfel de meciuri vom câștiga nouă! Sper că am lăsat golurile pentru Bilbao!”
Dinamo – FC Botoșani 0-1. Trupa moldavă a produs prima mare surpriză a campionatoului după ce a trecut de Dinamo pe Național Arena, după o partidă începută excelent de gazde, care au ratat mai multe ocazii clare de gol.
Golofca a înscris singurul gol al partidei în minutul 69, iar tehnicianul lui Dinamo, Cosmin Contra, a lăsat să se înțeleagă că a fost mulțumit de jocul echipei sale, în ciuda rezultatului. Contra speră ca ghinionul avut de elevii săi la finalizare să se „întoarcă” la meciul cu Athletic Bilbao, din Europa League.
„Cred că din 10 asemenea meciuri vom câștiga 9! Astăzi am avut o sumedenie de ocazii, iar ei ne-au dat gol la primul șut pe piardă. Apoi nu am mai avut limpezime în acțiunile de atac. Am încercat mai mult cu inima decât cu capul. Eu i-am felicitat pe băieți pentru efort pentru că au încercat până în ultimul minut să revină.
Nu avem ce să mai facem decât să sperăm că joi, la meciul următor, să nu mai facem greșeli.
Dacă Botoșaniul juca la fel ca anul trecut, când ne-au pus probleme, recunoșteam că era o înfrângere meritată, dar nu a fost așa. Eu sper să învățăm din înfrângeri.
Încerăm să-i aducem pe Anton și Albin cât mai repede la nivelul celorlalți jucpători. Nu e ușor, pentru că a început campionatul, dar încercăm, muncim.
A fost un efort foarte mare astăzi, vom vedea ce echipă vom folosi cu Bilbao.
Joi ne va aștepta un meci în care nu vom mai avea cinci, șase ocazii foarte clare de gol. Vom avea maxim două. Trebuie să fim foarte eficienți și poate am lăsat astăzi golurile pentru joi. Sper să fie așa”, a declarat Cosmin Contra la Digi Sport, după meci.
Pentru Dinamo urmează meciul cu Athletic Bilbao, din turul 3 preliminar al Europa League, joi, de la 20:30, pe Național Arena.