Concluzia lui Uhrin după ultimele amicale: atacul e șubred!
Poli antrenată de Dusan Uhrin în 2007 și 2008 a avut o poftă
remarcabilă de gol, apetit pe care Poli din ziua de azi pare să-l
fi pierdut.
Bănățenii au fost ieri egalii celor de la Sparta Praga, o echipă
care a prins primăvara europeană. Cu toate acestea, ineficacitatea
atacanților timișoreni nu poate fi trecută cu vederea. Tehnicianul
ceh a folosit ieri unsprezecele de bază cu care vrea să ia titlul.
O formulă foarte apropiată a trimis în teren și în confruntările cu
Young Boys Berna și Lech Poznan, iar rezultatul este îngrijorător:
niciun gol marcat în trei partide. E drept, bănățenii au înscris de
trei ori cu Arka Gdynia, însă au întâlnit atunci un adversar
modest, iar aproape toți jucătorii de bază ai alb-violeților au
fost menajați. Timișorenii mai au de înfruntat un adversar puternic
înainte de plecarea din Spania, Dnepr Dnepropetrovsk
(miercuri).
Zicu a fost integralist
Revenit de puțin timp în cantonamentul din Spania, Ianis Zicu a
bifat pe teren toate minutele în partida de ieri. Machidonul a
jucat mijlocaș stânga în prima repriză și atacant în cea de-a doua
și a fost urmărit din tribună de secundul naționalei, Bogdan
Stelea. „Zicu se simte foarte bine. El era pregătit din punct de
vedere moral de ceea ce urma să se întâmple cu mama lui”, a
declarat Daniel Stanciu pentru Sport.ro. ¢