Concluzii după primul meci din 2017: Alibec nu poate face minuni. FCSB și-a luat atacant, dar nu are în lot un fotbalist capabil să joace rolul lui Budescu
This browser does not support the video element.
- Denis Alibec a fost transferat pentru o sumă importantă și a avut ocazia să debuteze în tricoul roș-albastru miercuri, cu prilejul amicalului cu azerii de la Qarabag.
Disputată la finalul primului cantonament de iarnă din Turcia, partida i-a permis lui Laurențiu Reghecampf să încerce o formulă de joc prin care să rezolve, cel puțin până la revenirea lui Florin Tănase, problema pasatorului din spatele lui Denis Alibec. Astfel, într-un prim „11” în care au intrat titularii obișnuiți din prima parte a sezonului, și-a făcut loc puștiul Vlad Mihalcea.
Evoluția mult sub așteptări a acestuia a provocat și lipsa de realizări a lui Denis Alibec. Atacantul a avut prima ieșire la rampă în minutul 10, atunci când a luat o fază pe cont propriu, a urcat în viteză, însă nu a căutat finalizarea, ci pasa filtrantă către Adi Popa, procedeu eșuat. Imediat, Alibec a pierdut o minge la mijlocul terenului, coborât fiind între mijlocașii centrali, lucru care le-a permis azerilor să dea startul unui contraatac rapid.
După golul lui Qarabag din prima repriză și pe fondul jocului aiurit al lui Vlad Mihalcea, Denis Alibec a început să coboare tot mai des. Pe atacantul adus de la Astra nu l-a ajutat mijlocașul central ofensiv, însă nici jocul de pe benzi. Cu toate că acțiunile ofensive ale vicecampioanei României au fost purtate de cele mai multe ori pe benzi, însă procentajul de centrări reușite venite din piciorul cuplului De Amorim – Popa a fost foarte, foarte mic. Denis Alibec s-a văzut ultima dată, înainte ca Reghecampf să schimbe toată echipa la pauză, în minutul 37. Atacantul a ținut să execute o lovitură liberă de la circa 30 de metri, însă șutul său a fost blocat de zid.
Joc catastrofal din partea fundașilor dreapta
Ratarea transferului lui Mihai Bălașa îi dă coșmaruri lui Laurențiu Reghecampf, după cum a demonstrat-o și meciul pierdut cu Qarabag. Gabriel Enache a făcut o sumedenie de gafe în prima repriză, atunci când le-a oferit azerilor șansa să atace exclusiv pe partea lui de teren. Enache a fost depășit și din poziționare, dar și în duelurile corp la corp, doar intervențiile lui Niță păstrând limitate proporțiile scorului. Gabriel Simion, fundașul dreapta folosit în partea a doua a meciului, a continuat seria greșelilor grave. Din vina lui Simion a fost primit al doilea gol al azerilor, fundașul fiind prins avansat la o fază în care banda dreapta a fost complet descoperită.