Concordia Chiajna – Dinamo 0-0
Minutul 90+5: Fluier final! Se termină 0-0, astfel că Dinamo termină turul sezonului regular pe loc de baraj. De asemenea, este doar al doilea punct obținut de Dinamo de pe teren străin în acest sezon al Ligii 1 Betano.
Minutul 90: Popovici își spală o parte din păcate! Fundașul adus de la Gaz Metan, criticat des în spațiul public, a scos un gol ca și făcut, după ce Măzărache a scăpat singur cu Penedo, iar portarul panamez a fost depășit.
Minutul 70: Apără Penedo! Panamezul o ține pe Dinamo în meci, cu două parade spectaculoase. Penedo a respins mai întâi peste transversală la centrarea lui Grădinaru, după care a boxat în lateral „toropila” lui Gorobsov de la 18 metri. Ilfovenii sunt mai periculoși pe acest final de joc, iar Dinamo nu mai contează în ofensivă.
Minutul 46: A început repriza a doua! Nu s-au efectuat modificări la pauză, dar ținem să vă anunțăm că Julen Lopetegui a fost demis de Real Madrid.
Minutul 45: Pauză! Concordia Chiajna – Dinamo, 0-0, după primele 45 de minute. Alb-roșii au fost mai prezenți în joc, dar marile ocazii le-au revenit gazdelor. Guessan și Nivaldo au fost cei mai periculoși jucători din tabăra lui Dorinel Munteanu.
Minutul 33: Ciobotariu l-a expus pe Penedo! Tânărul fundaș revenit după împrumutul la Chindia Târgoviște a sărit pe sub balon în propriul careu, iar Nivaldo a preluat și putea deschide scorul. Spre norocul oasepților, șutul lui Nivaldo s-a dus peste poartă.
Minutul 30: Ocazie pentru Dinamo! Axente a primit în centrul careului, a șutat din întoarcere, dar mingea a trecut la o palmă de poarta apărată de Greab.
ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO
Minutul 27: Prima șansă pentru Dinamo. Katsikas a reluat pe lângă poartă din apropiere, după o lovitură liberă executată din flancul drept.
Minutul 17: Dinamo controlează jocul. Elevii lui Mircea Rednic se află cu tot efectivul în jumătatea adversă, dar fiecare acțiune se sfârșește în ultimii 20 de metri. O pasă greșită, un șut deviat, sau nevoia de a trimite la Penedo. Așa se sfârșesc atacurile dinamoviștilor, care n-au avut nicio ocazie importantă până acum.
Minutul 7: Ocazie pentru Concordia! Armando Cooper a primit de la Popovici, a fost presat în tușă, astfel că a încercat să-i trimită lui Katsikas în centru. Atât grecul, cât și Ciobotariu, au rămas pe loc și nu au atacat balonul. Guessan a profitat și a plecat spre poarta adversă. Vârful gazdelor i-a trimis lui Nivaldo, care i-a returnat imediat. Guessan a fost întâmpinat de Penedo, care i-a închis unghiul și a reușit să mențină tabela intactă.
Minutul 1: A început partida dintre Concordia și Dinamo! Elevii lui Mircea Rednic sunt susținuți de câteva sute de suporteri la Chiajna, care asigură fundalul sonor.
19:46: Avem echipele de start. Așa cum s-a anunțat încă de ieri, Mezague, Gomelt și Neicuțescu au fost lăsați în afara lotului pentru partida cu Concordia Chiajna. Mircea Rednic mizează pe Mircea Axente în compartimentul ofensiv, în timp ce Dorinel Munteau a aliniat echipa standard.
Dinamo a obținut doar un punct în deplasare în acest sezon, 3-3 cu FCSB, la data de 29 iulie 2018, după aceea urmând cinci înfrângeri consecutive, dintre care trei la cel puțin două goluri diferență. Mircea Rednic are acum misiunea de a scoate echipa din impas, roș-albii fiind pe locul 12 în clasament, unul de baraj. „Puriul” va trebui să găsească formula câștigătoare în fața unui tehnician experimentat, Dorinel Munteanu, și are avantaj în meciurile directe (două victorii Munteanu – o remiză – 4 victorii Rednic), dar are probleme de lot.
„Chiajna arată mult mai bine față de până la venirea lui Dorinel, o echipă cu jucători cu multă experiență, care și joacă. La meciul cu Voluntari până să primească gol au stat foarte bine în teren. Dar și ei sunt în situația noastră, chiar stau mai bine decât noi. Noi nu avem altă alternativă decât să jucăm la victorie. Jucăm pe teren sintetic.
Am făcut două antrenamente, norocul nostru că avem un teren sintetic aici foarte bun, dar deja am trei acidentați, cu ușoare probleme: Penedo, Salomao și Popa. Să vedem care e situația lor, sper să poată să intre. Este important ca noi să jucăm mult mai bine decât am făcut-o la meciul cu Călărași, să nu mai facem greșelile pe care le-am făcut în apărare”, a spus Rednic.
„E un meci special pentru mine, dar îmi doresc să câștigăm. Ne dorim sau mi-aș dori ca jucătorii mei să-mi demonstreze că jocul de la Voluntari a fost un accident. Ne-am pregătit bine, însă din păcate avem două indisponibilități pentru acest meci: Matei e accidentat, iar Bărboianu e suspendat. Eu nu am un duel special cu niciun antrenor din Liga 1. Cred că trebuie să ne respectăm ca antrenori și să ne respectăm și ca echipe. Jucătorii vor decide pe teren, iar cel mai bun să câștige„, a spus și Dorinel Munteanu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER