Concordia – Petrolul 1-1 (Obodo pen. 58 / Astafei 53)
Concordia Chiajna, ocupanta locului șase în clasamentul play-out-ului, a remizat, vineri, scor 1-1, în meciul jucat pe teren propriu cu Petrolul Ploiești, din etapa a șasea din play-out-ul Ligii 1.
După acest rezultat de egalitate, Chiajna acumulează 18 puncte și rămâne pe locul șase, în timp ce Petrolul rămâne pe ultimul loc în clasament, cu doar nouă puncte strânse în șase etape de play-out.
Echipele de start:
Minutul 58: GOOOOL CONCORDIA! Cobrea greșește, Bucșa îl faultează pe Cristescu în careu și vede cartonașul roșu. Obodo transformă penalty-ul și egalează.
Minutul 53: GOOOL PETROLUL! Astafei deschide scorul cu un șut deviat, care-l păcălește pe Bălgrădean.
Meciul de la marginea Bucureștiului poate fi catalogat, fără exagerare, drept decisiv pentru echipa antrenată de Jerry Gane. Ploieștenii au doar opt puncte și sunt la nouă lungimi în spatele adversarilor de astăzi, care ocupă locul de baraj, cu 17 puncte. O victorie a echipei lui Falub ar fi sinonimă cu pecetluirea soartei Petrolului, care ar avea de recuperat 12 puncte în ultimele opt etape ale sezonului.
Chiajna traversează o formă bună. A strâns opt puncte în ultimele cinci meciuri și a luat o opțiune importantă pentru salvarea de la retrogradare. Totuși, ilfovenii nu se vor putea baza pe ucraineanul Milevski, suspendat, și pe tunisianul Hamza, care nu și-a rezolvat încă problemele cu fostul club.
Cele două meciuri din sezonul regulat s-au încheiat la egalitate, 2-2 la Chiajna și 1-1 la Ploiești.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER