Concordia – Viitorul 1-2. Hagi rupe seria neagră după un meci cu două goluri frumoase, un autogol și o reușită anulată în prelungiri

FC Viitorul a câștigat, duminică, scor 2-1, meciul jucat cu Concordia Chiajna în etapa a opta din Liga 1.

Au marcat: Rîmniceanu a.g. 48′ / Eric 36′, Țucudean 70′

Mai întâi, brazilianul Eric a deschis scorul cu un șut frumos de la 25 de metri, în minutul 36. Apoi, presiunea Concordiei a crescut, iar startul reprizei a  fost cum nu se poate mai bun pentru ilfoveni care au egalat cu noroc, după o deviere nerericită a lui Țîru și o intervenție târzie al ui Rîmniceanu. Cu 20 de minute înainte de final, același Eric a pasat pentu Țucudean, vârful a șutat violent, a trimis mingea în vinclu și a rupt seria neagră a echipei sale, care nu câștigase de opt meciuri.

În prelungiir, Nicușor Fota a marcat pentru 2-2, dar reușita a fost anulată pentru un ofsaid în momentul preluării făcute înaintea șutului cu care l-a învins pe Rîmniceanu.

În urma acestui rezultat, FC Viitorul acumulează opt puncte și urcă pe locul nouă în clasament, în timp ce Concordia Chiajna se află pe poziția a 13-a, cu două puncte.

  • Concordia Chiajna: Bălgrădean – Albu, Tipuric (Marc 46′), Manasse, Feussi – Babic (Pena 61′), R. Korztorg – Grădinaru, Cristescu, R. Deaconu (Fota 46′) – P. Batin. Antrenor: Vasile Miriuță.
  • FC Viitorul: Rîmniceanu – D. Lopez, Țîru, Boli, Cr. Ganea (D. Dumitrescu 81′) – Cicâldău, Mladen, Vînă – Eric (Ciobanu 86′), Țucudean, Chițu (Drăguș 86′). Manager tehnic: Gheorghe Hagi.

Cartonașe galbene: Tipuric 38′, Manasse 50′, Fota 67′, Feussi 83′, Kortzorg 90+3′ / -.

Cartonașe roșii:-.

Arbitri: Andrei Chivulete (București) – central, Vladimir Urzică (Piatra Neamț) și Gero Szabo (Cluj-Napoca) – asistenți, George Rădulescu (București) – rezervă.

Observatori: Alexandru Deaconu (București/FRF), Constantin Țolea (Galați/LPF).

Stadion: Concordia, Chiajna


Minutul 90+3: Concordia marchează, prin Nicușor Fota, dar golul e anulat pentru un henț al mijlocașului, la preluarea de dinaintea șutului.


Min. 70 GOOOOOL Viitorul! Ce gol înscrie Țucudean din pasa lui Eric. Brazilianul a scos în mijloc, atacantul l-a depășit pe Manasse din corp și a trimis imparabil la vinclu pentru 2-1 Viitorul. 


Min. 68 Cicâldău trage puțin pe lângă din lovitură liberă.


Min. 62 Ocazie mare ratată de Viitorul! Țucudean a șutat puternic lângă bară, iar Bălgrădean a scos în corner.


Min.50: Replica Viitorului vine imediat, Țucudean pasează perfect pentru Eric, dar brazilianul finalizează lamentabil, cu dreptul, dintr-o poziție foarte, foarte bună.


Min 48: GOOOOOL CONCORDIA! Fota centrează din stânga, Țîru deviază nefericit, iar Rîmniceanu e prins pe picior greșit și intervine prea târziu pentru a opri mingea.


Min. 46 A început repriza secundă.


Min. 45+1 Pauză.


Min. 39 Eric a prins doar plasa laterală dintr-o lovitură liberă. 


Min. 36 GOOOOOL Viitorul! Dani Lopez a pasat în centru la Eric, brazilianul a făcut doi pași în față și a deschis scorul cu un șut de la 25 de metri la colțul scurt.


Min. 32 Ganea a fost găsit în marginea careului și a șutat din voleu puțin peste poarta lui Bălgrădean. 


Min. 21 Țucudean driblează doi jucători, dar se pierde în fața porții și Viitorul obține doar un corner. 


Min. 20 Chițu driblează un fundaș advers, trage la colțul lung, iar un jucător al Concordiei respinge în corner mingea care se ducea periculos spre poartă. 


Min. 11 Cicâldău a șutat pe mijlocul porții din 20 de metri, iar Bălgrădean a reținut. 


Min. 1 A început partida pe sinteticul de la Chiajna. 


Viitorul Constanța n-a mai bătut pe nimeni de opt meciuri oficiale, perioadă în care a înscris un singur gol și a obținut doar două remize (ambele 0-0), iar Hagi speră ca echipa sa să oprească seria negativă în deplasarea de la Chiajna.

În fața campioanei va sta o echipă aflată de asemenea în foame de rezultate, care nu a cunoscut încă gustul victoriei în acest sezon. Ilfovenii au doar două puncte după șapte etape și par într-o criză fără ieșire.

După o vară în care și-a vândut toate vedetele și a anunțat o veritabilă „curățenie” la nivelul lotuli, Hagi se vede nevoit să o ia de la capăt în formarea unei echipe competitive. Eliminată din Europa după înfrângerile cu APOEL și Salzburg, campioana se poate concentra acum pe campionat, acolo unde nu mulți le mai dau șanse campionilor să prindă măcar play-off-ul. După doar șapte etape, Viitorul are de recuperat 10 puncte pentru a prinde măcar locul 6, iar de aceea o victorie e vitală în confruntarea cu formația din Chiajna. În caz contrar, în discuție ar putea intra inclusiv o implicare în lupta pentru evitarea retrogradării.

Publicat: 27 08. 2017, 20:33
Actualizat: 27 08. 2017, 20:34