Steaua a dominat acest sezon din Liga 1 și nu mai poate rata titlul cu numărul 24, iar Gigi Becali a început deja să lucreze la transferurile pe care le va face în vară.
După ce ProSport a anunțat că Steaua e aproape să-l transfere Chima și pe Nicolae Stanciu, pe lista patronului roș-albaștrilor se mai află Dan Nistor și Laurențiu Iorga.
Nu numai Steaua își dorește jucători de la Pandurii. Fostul antrenor al gorjenilor, Petre Grigoraș, își dorește cel puțin trei jucători de la fosta echipă. Dan Nistor, care se află la final de contract cu cei de la Pandurii, a devenit o țină atât pentru Steaua, cât și pentru Oțelul
„Aș face ofertă pentru mai mulți jucători de la Pandurii. Răduț, Viera și Dan Nistor sunt cei pe care i-aș vrea la Galați. Dar să așteptăm să se termine campionatul și vom vedea ce resurse se vor găsi în vară. Atunci vom încerca să facem mai multe schimbări în cadrul lotului.
Viera este un jucător foarte bun, m-a impresionat de fiecare dată la antrenamente și în meciurile pe care le-a jucat.”, a spus Petre Grigoraș la Sport.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER