Concurență pentru Lato!** Becali, convins de un jucător de 19 ani

Cum pe banda stângă Steaua nu-l mai are decât pe Latovlevici,
Gigi Becali și-a luat măsuri de siguranță. După ce a făcut un retur
foarte bun la Unirea Urziceni, Toșca a fost convocat la palatul din
Aleea Alexandru, unde a primit 5.000 de euro ca primă de instalare
și un contract valabil pe trei
sezoane.

De la 11 ani în curtea steliștilor, fundașul stânga al
roș-albaștrilor va avea în sfârșit șansa să fie oprit în lotul
primei echipe din sezonul următor. Tânărul fotbalist s-a prezentat
la palatul lui Gigi Becali, iar după doar 10 minute de discuții,
cei doi s-au înțeles.

„Pe băiat nu l-au interesat banii. Acest lucru l-a
impresionat și pe Gigi. Ne-a spus că este o onoare pentru el să
joace sub culorile Stelei. Avem încredere în el și suntem siguri că
o să ajungă un fundaș stânga de mare persepectivă. Nu este avar
după bani ca alții de vârsta lui”
, ne-a dezvăluit o sursă
din cadrul clubului roș-albaștrilor.

5 mii de
euro
a primit Toșca primă de instalare pentru un
contract pe trei sezoane

Publicat: 16 05. 2011, 23:42
Actualizat: 16 05. 2011, 23:49