O iarnă trecută sub semnul lui „mai rău nu se poate” are potențialul să uimească. Rednic a adus mercenari, mulți, însă mercenari cu care îți poți face treaba pe termen scurt. Două victorii în primele două etape și dinamoviștii au trecut de la „suntem condamnați” la „hai, se poate!”. Și, ca să fie și mai bine, vin și spectatorii. Vreo 3000 contra lui FC Botoșani, echipă cu care Dinamo se luptă pentru un loc de playoff.
„Câinii” încep bine. În forță, cu presing avansat, cu un Zenke activ și cu un Montinii periculos. Moldovenii preiau și ei ritmul tribunei gălăgioase, iar Fabbrini trage puțin pe lângă la o fază construită de Golofca, apoi Fulop ajunge o zecime de secundă prea târziu la centrarea de gol a lui Dumitraș. Suficient pentru ca Rednic să își golească plămânii de aer pe margine, suficient și pentru Nistor. Mijlocașul bate bine un corner, Papazoglou trimite în bară, iar Montini o împinge în poartă! Bucuria durează doar câteva minute, patru mai exact, pentru că Golofca, principala durere de cap a apărării gazdelor, îl depășește pe Mustoe și execută portarul. E momentul în care Dinamo începe să se precipite și să sufere la contrele unui Golofca în formă mare.
Fabbrini și glezna care trimite Dinamo în subsol
Rednic are experiență, știe ce să spună în vestiar, iar Dinamo arată mai bine în primele minute din repriza secundă. Presiune, atacuri cerebrale cu Nistor la „butoane”. Insă lipsesc ocaziile, iar Daniel Popa nu arată nimic. Nici măcar Montini nu reușește să bage mingea în poartă atunci când Jaadi centrează perfect. Însă totul se complică și se complică rapid! Fabbrini, unul dintre străinii care știu fotbal din Liga 1 Betano, ia pe cont propriu o acțiune, driblează trei fotbaliști și înscrie la colțul lung. Gleznă fină, imposibil de oprit!
Reacția câinilor nu e deloc potrivită. În ciuda disperării lui Rednic, cel care își dă seama că la scorul de 2-1 pentru moldoveni își va petrece primăvara luptând pentru evitarea retrogradării, pe teren nu se vede nimic. Moldovenii știu să fragmenteze jocul, să își enerveze și să își scoată din ritm adversarii. E final de meci, final de speranță pentru fanii „câinilor”. Matematic, Dinamo București este în play-out! Al doilea cel mai titrat club din istoria fotbalului românesc va juca, pentru al doilea sezon consecutiv, între echipele care își propun evitarea retrogradării!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER