Condescu: „Studiem atenți piața din Serbia și Portugalia!”

Președintele clubului Pandurii, Marin Condescu, a declarat azi că echipa sa mai are nevoie de opt jucători pentru noul sezon dar a precizat că se caută în special jucători liberi de contract: „Vrem să fim acoperiți pe toate posturile. Negociem pentru opt jucători, iar cei care ne vor fi de folos îi vom aduce. Posturile pe care căutăm să le întărim acum sunt cele de fundaș dreapta, fundaș central, mijlocaș la închidere, mijlocaș dreapta și atacant. Nu putem da nume deocamdată chiar dacă suntem în negocieri pentru că nu dorim să facem licitație cu alte cluburi pentru ei.  Am crea o concurență care și așa e foarte mare pe piața din România este destul de mare.  Cel mai bine pentru noi ar fi să aducem jucători valoroși liberi de contract și astfel am economisi din bani.”

Deși antrenorul Eugen Neagoe precizase că și-ar dori în lot jucători români președintele pandurilor spune că studiază piața din Serbia și Portugalia și de acolo va aduce toți jucătorii: „Deocamdată nu am negociat cu nici un jucător român dar am purtat totuși unele discuții doar cu unele cluburi din țara noastră pentru jucători români. Studiem mai atenți piața din Serbia și Portugalia și de acolo vom aduce jucători. Din Portugalia suntem în discuție cu unii fotbaliști de prima ligă cu vârste cuprinse între 24-26 ani, jucători buni pentru care garantează Mingote și Arrieta cei doi jucători care vor continua sigur cu noi și sezonul viitor. Despre Cardoso nu pot să spun nimic nou pentru că trebuie să negociem cu cluburile de care aparține și e greu să mai reușim să-l transferăm. Dar în ceea ce privește jucătorii pe care îi dorim din Portugalia eu sunt sigur că jucătorii din Portugalia vor să vină acum pentru că ne-am descurcat onorabil, să nu uităm că avându-i pe acești jucători în lot am reușit să ne salvăm. Tot ce am făcut în iarnă a fost benefic, de la pregătirea fizică foarte bună până la jucători. Fiecare cărămidă pusă a contat în acest  zid al salvării.”

Publicat: 26 05. 2008, 17:30