Gigi Becali a vorbit despre partida dintre Farul și FCSB de pe 24 octombrie, meci care ar putea să nu se dispute din cauza faptului că pandemia de COVID-19 a pus stăpânire pe aproape întreg lotul lui Edward Iordănescu.
FCSB mai are la dispoziție doar 12 jucători în acest moment pentru partida cu Farul, iar regulamentul din Liga 1 prevede ca echipele să aibă cel puțin 13 jucători apți, între care un portar, ca meciul să se dispute.
Gigi Becali susține însă că meciul se va juca doar dacă Florin Tănase va putea juca, deși acesta s-a accidentat în meciul cu CS Mioveni, scor 3-0. Cu toate acestea, Becali susține că jucătorii de la FCSB nu-și vor face vaccinurile!
„Cel mai important jucător pentru Edi, ca să joace ceea ce eu vreau, este Tănase. Apoi Coman, iar după Budescu. Pe lista mea sunt Tănase și Coman, ăștia doi. Dar întreb ce se va întâmpla când vor avea COVID cei vaccinați. Dacă nu-l ai pe Tănase în teren, ai o problemă. Cât e Tănase în teren, se joacă toate meciurile. Dacă Tănase va fi bine, se va juca meciul cu Farul. Dacă va fi accidentat, nu se va juca meciul. Dacă e el în teren, nu îmi e frică de nimeni. Când e Tănase, e dirijor, cântă trompeta, clarinetul, fiecare la rândul lor”, a declarat Gigi Becali, marți dimineața, la Pro X.
„Nu o să mai avem cu cine să jucam. Nu poate să joace fotbalistul cu COVID, că poate sa faca infarct. Nu se poate. Medicul care laudă vaccinul are mintea întunecata. Numai, că o să intru în teme religioase și o să zică lumea că sunt nebun” – Gigi Becali
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER