Condițiile în care Laszlo Balint ar pleca de la UTA: „Nu pun partea financiară înaintea dezvoltării mele individuale.” Antrenorul le dă exemplul Ungaria autorităților locale arădene
Astra, CS Universitatea Craiova, CFR Cluj (în cazul în care Dan Petrescu ar fi plecat), Sheffield Wednesday (Championship) sau Olympiakos Nicosia (prima ligă cipriotă) sunt echipele care s-au arătat interesate de Laszlo Balint în ultimele săptămâni. Deocamdată, antrenorul UTA-ei susține că nu s-a gândit la plecare și se concentrează pe munca la actuala sa echipă, cu care a fost la un pas de „careul de ași” după zece runde.
Balint bate monedă pe dezvoltarea clubului UTA: „Nu mă voi mulțumi cu mediocritatea”
Până la urmă, rămâne felul cum se raportează Balint la aceste tatonări sau oferte de la grupări mult mai bine cotate și stabile din punct de vedere financiar. Până una alta, impresarul Bogdan Apostu a filtrat multe dintre aceste discuții, propuneri, tatonări, însă ultimul cuvânt i-a aparținut lui Gyuszi Balint.
„În general, evit să vorbesc despre aceste lucruri. Unele sunt simple zvonuri, altele sunt discuții și chiar propuneri care au sosit pe adresa mea, dar eu încerc să stau cât mai departe de ele. Am un agent care mă reprezintă și el se ocupă de aceste lucruri. I-am și transmis lui Bogdan Apostu că în momentul în care – într-adevăr – este ceva foarte atractiv pentru mine atât din punct de vedere sportiv, cât și din punct de vedere financiar, pentru că nu e cazul să ne ascundem după deget e important și acest aspect, poate voi intra în detalii. Nu pot ascunde și faptul că a existat și o ofertă mult mai bună din punct de vedere financiar și am preferat să rămân la UTA.
În acest moment, vă spun cu fermitate și certitudine, singura mea preocupare este UTA și așa va rămâne cel puțin în viitorul apropiat. Acum, dacă va veni într-adevăr o ofertă foarte bună din toate punctele de vedere este clar că o voi analiza, dar, pe de altă parte, îmi doresc foarte mult și ca acest proiect să se dezvolte din toate punctele de vedere. Simt o anumită responsabilitate din momentul în care am semnat cu această echipă. Am afirmat-o și cumva mi-am dus această afirmație la un nivel de convingere în fața suporterilor și în fața tuturor celor care iubesc această echipă că vreau să dezvolt în toate privințele acest proiect. Cred că s-a făcut un prim pas important prin promovarea echipei în primul eșalon, dar nu mă voi mulțumi niciodată cu mediocritatea. Este clar că este un drum lung până până să ajungem la un nivel care să ne permită să avem aspirații și pretenții pentru a ne lupta cu succes pentru podium sau pentru accederea în competițiile europene. Sunt anumite aspecte care nu țin neapărat de club în acest proces de dezvoltare, dar nimic nu este de nerezolvat. În momentul în care există bunăvoință, deschidere și – bineînțeles – posibilități financiare, toate pot fi dezvoltate începând de la partea de infrastructură și continuând cu absolut tot ceea ce ține de organizarea clubului.
Așadar, pentru mine este foarte, foarte importantă perspectiva atât din punct de vedere sportiv, cât și în ceea ce privește dezvoltarea clubului. Sunt la o vârstă la care dezvoltarea mea individuală într-un context al progresului unui club precum UTA este prioritară. Așadar, în acest moment, vă spun sincer că nu pun partea financiară înaintea dezvoltării mele individuale”, spune antrenorul principal al „Bătrânei Doamne”.
Investiții în infrastructură din partea autorităților locale arădene: „Avem exemplul Ungariei, dar și al unor orașe din țară”
Progresul de care vorbește Balint nu prea a fost, însă, susținut de autoritățile locale în anul revenirii echipei emblemă a orașului, după 12 ani, în Liga 1. Față de cele 7,3 milioane de lei acordate ca finanțare nerambursabilă în 2019, în acest an, în contul clubului au ajuns doar 4,9 milioane. Iar acestea, conform legii, au putut și pot fi cheltuite doar pe durata contractelor de finanțare semnate cu primăria, respectiv 29 mai – 15 august (2,9 miloane de lei) și 12 noiembrie – 15 decembrie (alte 2 milioane de lei).
În rest, clubul a trăit și trăiește din fonduri proprii, care, e adevărat, în Liga 1 au sporit odată cu încasarea drepturilor TV sau diverse sponzorizări generoase.
„Nu am spus-o doar o dată, clubul UTA nu este nici al domnului Meszar, nici al lui Balint, nici al nu știu cui. UTA este a arădenilor, a orașului, trebuie înțeleasă și percepută foarte bine semnificația acestui club. UTA are o tradiție, o istorie bogată în spate și trebuie respectată și protejată. Într-adevăr, prin promovarea în Liga 1, am reușit suplimentarea bugetului din drepturile TV, plus atragerea unor sponsori importanți, cărora le mulțumim și pe această cale. Dar, ceea ce-și doresc, până la urmă, și autoritățile în ceea ce privește acest club, și nu mă refer neapărat la la partea financiară, este foarte important inclusiv pentru mine. Infrastructura e esențială, pentru că UTA nu înseamnă numai echipa de seniori. Avem o Academie importantă, cu niște jucători talentați acolo, cu un viitor frumos. Din punctul meu de vedere aici ar trebui să fie contribuția esențială a autorităților în ceea ce privește dezvoltarea. Sunt o grămadă de exemple în România, deși nu trebuie să ne uităm nici prea departe. Avem și exemplul Ungariei, o țară care a făcut progres fantastic, atât în ceea ce privește infrastructura și implicit și rezultatele sportive. Vedem că naționalele lor s-au calificat la turneele finale și au o formație în grupele Champions League. Deci, din punctul ăsta de vedere, din păcate, nu ne putem compara sub nicio formă cu vecinii noștri. Dar, repet, sunt alte exemple în țară unde autoritățile au reușit să acceseze chiar și fonduri europene sau prin fonduri proprii să ajute la dezvoltarea infrastructurii sportive a orașului. Pentru că, până la urmă, nu știu dacă neapărat UTA trebuie să fie principala beneficiară a acestei infrastructuri sportive, deoarece sunt foarte multe echipe, foarte multe structuri sportive care pot beneficia de aceste investiții. Dar, până la urmă, sunt lucruri care mă depășesc. Eu pur și simplu îmi exprim o opinie, opinia unui om care vine din fenomenul sportiv. Mai departe, oamenii care conduc orașul știu mai bine ce au de făcut, mai ales în acest context pandemic când tot timpul se pune accent pe sănătate. Apoi, bineînțeles, sunt priorități care țin și de momentul pe care îl traversează societatea”, a mai punctat Balint.
Au fost discuții și cu CFR-ul?
Fiindcă pentru UTA urmează meciul cu CFR Cluj, iar numele său a fost rostit în unele cercuri ca posibili înlocuitor al lui Dan Petrescu, în cazul în care acesta ar fi plecat din nou din Liga 1, Balint a fost întrebat dacă nici campioana României nu ar fi fost destul de atractivă pentru el.
„Zvonuri au fost multe și nu vreau să le comentez. Repet, trăiesc în prezent și acum mă concentrez sută la sută doar pe munca mea. Nici nu mă gândesc la altceva și cel puțin viitorul meu apropiat este legat de UTA. Îmi doresc foarte mult, nu neapărat acum la meciul la CFR sau mai ales acum, pornind de la meciul cu CFR, să facem o figură frumoasă în acest sezon de Liga 1. Acești băieți merită, muncesc zi de zi, facem sacrificii și cred că avem și calitatea necesară pentru a fi surpriza plăcută a actualei ediții de campionat”, a fost răspunsul antrenorului utist.
Delegația arădenilor va pleca de sâmbătă spre Cluj, după antrenamentul de dimineață, ultimul înainte de „ciocnirea” cu campioana României. Aceasta va avea loc duminică, 22 noiembrie, de la ora 20 pe arena „Dr. Constantin Rădulescu”.