ProSport a anunțat că Dinamo dorește să negocieze în această iarnă transferul lui Eric de la Pandurii, iar acest lucru se poate întâmpla și în contextul în care roș-albii plănuiesc „pensionarea” lui Cătălin Munteanu.
Chiar dacă s-a recuperat după accidentarea suferită, „cap de Zmeu” nu mai intră în vederile de viitor ale lui Flavius Stoican, iar acest lucru ar putea determina o despărțire în iarnă de mijlocașul de 34 de ani.
Acesta nu duce însă lipsă de oferte, cei de la „U” Cluj fiind una dintre echipele care vor încerca transferul acestuia în iarnă, anunță cei de la ZiuadeCluj.
Munteanu e unul dintre fotbaliștii de top doriți la Universitatea pentru a ataca, în primăvară, salvarea de la retrogradare.
În aceste condiții, Florian Walter va încerca să-l convingă pe Munteanu să vină la „U” pentru a pune umărul la salvarea echipei, sperând ca mutarea să aibă un impact asemănător cu transferurile lui Boștină și Niculescu, doi dintre cei mai importanți jucători care au jucat la Cluj în ultimii ani.
„Cătălin Munteanu e un fotbalist care poate să-i ajute pe tineri să se integreze, iar la „U” sunt câțiva puști de mare perspectivă care ar avea ce învăța de la el”, a spus o persoană din anturajul clubului pentru sursa de mai sus.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER